25 Iunie 2009

Leo Burnett, premiata cu Bronze la Cannes



Agentia Leo Burnett & Target a obtinut un Bronze Lion la categoria Media a festivalului international de publicitate Cannes Lions, pentru lucrarea “The Dinosaur Exhibition”, realizata pentru Muzeul National de Istorie Naturala Grigore Antipa.
Lucrarea a fost premiata la sectiunea “Travel, Entertainment & Leisure”, dar a fost nominalizata si la sectiunea “Best Use of Special Events and Stunt/Live Advertising”, in cadrul aceleiasi categorii, Media. Leo Burnett a fost, de altfel, singura agentie romaneasca nominalizata la aceasta categorie.

Campania “The Dinosaur Exhibition” a avut loc in februarie 2008, cand Muzeul Antipa a gazduit o expozitie de dinozauri. Promovarea a fost realizata simultan in cinci orase din tara. Punctul central al campaniei a fost ascunderea prin oras a unor oase realizate din spuma poliuretanica, pe care oamenii le-au cautat mai apoi pentru a reintregi scheletul dinozaurlui.

Grand Prix-ul categoriei Media a fost castigat de agentia JWT Japan, pentru campania Kit Kat Mail. Dentsu Tokyo a primit distinctia de Media Agency of the Year, urmata de agentiile Famous din Bruxelles si Y&R Interactive din Tel Aviv.

Premiul castigat ieri de Leo Burnett reprezinta cel de-al treilea “leu” obtinut de Romania la festivalul de la Cannes, dupa ce in 2007 agentia GMP a castigat un Bronze Lion la categoria Press, iar Starcom a obtinut un Silver la categoria Media.

Ajuns la a 56-a editie, festivalul international de publicitate Cannes Lions se desfasoara in perioada 21-27 iunie pe Riviera Franceza.



Citeste si