11 Septembrie 2009

RCS&RDS a investit 62.500 de euro in echipamente Panasonic pentru lansarea Digi Sport



RCS&RDS, cel mai important operator de cablu TV pe piata locala, a investit aproximativ 62.500 de euro in achizitionarea a 20 de echipamente Panasonic pentru transmisiuniule Digi Sport, canalul de sport lansat in iulie, au declarat, pentru Wall-Street, reprezentantii Panasonic.
Achizitia a fost facuta cu o saptamana inainte ca postul TV sa inceapa sa emita.

“Programul de investitii al companiei vizeaza asigurarea pentru Digi Sport, a echipamentelor si tehnologiei superioare in vederea realizarii unor transmisii de calitate, necesare in contextul obiectivului de a face din canalul de televiziune recent lansat un post TV dinamic calitativ”, informeaza comunicatul transmis de cele doua companii.

Cei mai importanti competitori ai Digi Sport pe piata televiziunilor de sport sunt Sport.ro , Eurosport si gspTV.

Potrivit darelor GFK Romania, in luna iulie pe segmentul barbati 4+ urban, postul a avut o audienta de aproximativ 3.000 de persoane, in timp ce Sport.ro (canal din grupul MediaPro) a inregistrat o audienta medie de 26.000 de privitori, Eurosport (12.000) si gsp TV (canal din grupul Intact) a fost urmarit in medie de 11.000 de persoane.

Digi Sport a fost lansat in acelasi timp in Romania si Ungaria, iar pe piata locala opereaza prin canalele Digi Sport şi Digi Sport Plus.

In 2008, potrivit Ministerului de Finante, RCS&RDS a inregistrat pierderi de 22,9 milioane euro, fata de un profit de 18,5 milioane euro in 2007, in timp ce cifra de afaceri a crescut cu 11,6% de la 346,5 milioane euro in urma cu doi ani la 386,7 milioane euro in 2008.

Anul trecut, numarul de angajati ai companiei a crescut la 6.654, de la 5.807 de salariati in 2007.

Citeste si Televiziunile de sport – o nisa neprofitabila, dar ambitioasa



Citeste si