14 Octombrie 2005

BBH numita noua agentie de publicitate a British Airways

British Airways a numit Bartle Bogle Hegarty (BBH) ca noua sa agentie de creatie publicitara.
Decizia a urmat revizuirii de catre compania aeriana a contractului sau global de publicitate si in urma unui pitch de succes intre agentiile M&C Saatchi, J Walter Thompson, DDB Worldwide si BBH.
Contractul va intra in vigoare incepand cu 15 noiembrie 2005, data la care contractul cu agentia M&C Saatchi va inceta.

Martin George, directorul comercial British Airways a declarat:
BBH va deveni agentia de publicitate a British Airways la nivel mondial. Agentia a fost aleasa pentru viziunea sa deosebita, abilitatile creative si mai ales datorita faptului ca ne-au demonstrat pe parcursul pitch-ului capacitatea lor de a oferi un advertising eficient.

BBH se alatura companiei British Airways intr-un moment important, deoarece ne pregatim pentru o perioada in care vom investi masiv in produse si servicii. Reputatia acestora pentru creativitate si gandire strategica vor ajuta cu siguranta British Airways in mentinerea pozitiei de lider in marketing si advertising inovativ la nivel global.
Ne-am bucurat de o relatie de succes alaturi de M&C Saatchi, agentie care ne-a oferit nenumarate campanii spectaculoase de-a lungul anilor.
Totusi, acum trebuie sa privim spre viitor si sa ne adaptam la mediul schimbator in care lucram si la nevoile business-ului nostru.

Agentia BBH a fost fondata in anul 1982 si este agentia de creatie publicitara pentru clienti precum Audi, Levi si Vodafone. Aceasta are un numar de 550 de angajati la nivel mondial si detine birouri in Londra, New York, Singapore, Tokyo si Sao Paulo.



Citeste si