4 Noiembrie 2009

Licenta si echipa Mens Health, preluate de un alt trust de presa



Revista Men’s Health, editata pana in prezent de Burda Romania, va trece in portofoliul unui alt trust de presa, care a cumparat licenta de la publisherul american Rodale, a declarat pentru Wall-Street Razvan Spiridon, redactor-sef al Men’s Health.
“Patru edituri puternice de pe piata romaneasca au licitat pentru licenta, cu americanii. Deja am inteles ca una dintre ele a obtinut licenta. Negocierile se poarta acum pe partea pecuniara, pe detaliile contractului”, a spus Razvan Spiridon.

Potrivit acestuia, echipa editoriala a revistei, formata din patru oameni, se va transfera odata cu licenta, acest detaliu fiind prevazut in contract. “Asa au impus americanii, pentru ca revista merge bine, are performante”, a precizat Spiridon.

Men’s Health a avut un tiraj mediu de 16.200 de exemplare pe editie in intervalul ianuarie-iunie 2009, si vanzari de 8.387 de exemplare, potrivit Biroului Roman de Audit al Tirajelor.

Burda Romania a anuntat printr-un comunicat ca incepand cu data de 1 decembrie va incheia contractul prin care detine licenta pentru editarea revistei Men’s Health. Numarul de noiembrie/decembrie – cel care a aparut pe piata in data de 29 octombrie 2009, este ultimul numar al revistei editat de Burda Romania, conform contractului de licenta semnat in martie 2005.

Motivul pentru care Burda nu va continua sa editeze Men’s Health este, potrivit lui Spiridon, reorientarea activitatii spre alte tipuri de publicatii. Noul detinator al licentei va fi anuntat cel tarziu pe data de 1 decembrie.

Burda Romania mai editeaza revistele Burda, Ioana, Practic in bucatarie, Casa lux, Locuinta mea, Auto Show si altele.



Citeste si