20 Ianuarie 2010

Joe, Nesquick si Lion se muta de la Scala la Momentum



Agentia de publicitate Scala JWT a pierdut conturile de creatie pentru Joe, Lion si batoanele Nesquick, branduri din portofoliul Nestle, a declarat pentru Wall-Street Daniela Knecht, managing director Scala JWT.
Contul KitKat a ramas la Scala. De asemenea, agentia a pierdut in luna decembrie contul Bancpost, care pe partea de media va fi gestionat de Media Direction.

Potrivit unor surse din piata, brandurile Joe, Nesquick si Lion sunt gestionate in prezent de Momentum, agentia de BTL a grupului McCann. Reprezentantii Nestle si McCann nu au putut fi contactati pentru confirmari.

Pentru anul acesta, Scala anunta o “strategie a schimbarii”. “Piata s-a schimbat, cerintele s-au schimbat si oportunitatile s-au schimbat. In mod traditional, romanii intampina dificultati atunci cand se confrunta cu schimbarea. Noi vrem sa o imbratisam. Este o chestiune de perspectiva”, a spus Daniela Knecht (foto).

Agentia are in prezent 23 de angajati, cu 12 mai putini decat la inceputul lui 2009.

Printre clientii Scala JWT se mai numara Kraft Jacobs, Nova Brasilia, Vodafone Retail, Nokia, Mazda, Bayer, Johnson&Johnson si GoSkin.
Agentia si-a inceput activitatea in 1996, si este parte a retelei globale JWT si membra a grupului de comunicare WPP.



Citeste si