3 Februarie 2010

IAB: Marile companii, in continuare sceptice in privinta retelelor sociale



Doar un sfert din companiile importante, precum Coca-Cola sau RBS, considera social media un element central al strategiei lor de marketing, arata un studiu realizat de Internet Advertising Bureau (IAB), citat de Brandrepublic.
Astfel, doar 22% din companiile participante la studiu au declarat ca retelele sociale joaca un rol important in strategiile de promovare. In plus, multi marketeri nu stiu care ar putea fi locul acestui canal de comunicare in planurile companiei.

O treime dintre cei intervievati considera ca departamentul care ar trebui sa gestioneze activitatea social media este PR-ul, in timp ce 12% opteaza pentru departamentul de cercetare, iar 7% pentru IT.

Chiar daca unele companii, incluzand aici Vodafone si O2, au sustinut puternic avantajele acestui mediu de comunicare, pe fondul cresterii popularitatii Facebook si Twitter, piata este inca rezervata in fata social media. Pe fondul acestei prudente, exista si companii care fac insa profit de pe urma retelelor sociale – Dell a raportat vanzari directe de 5,5 mil. dolari prin site-ul de micro-blogging Twitter.

Potrivit studiului, o treime din marketeri intentioneaza sa investeasca anul acesta intre 6% si 20% din bugetele de marketing online in social media.



Citeste si