4 Martie 2010

Holograf - Versuri pentru Millennium Bank



Millennium Bank Romania a incheiat un parteneriat de imagine cu formatia Holograf pe o perioada de un an, timp in care se vor derula 3 campanii de promovare, prima urmand sa inceapa de pe 6 martie si va fi asociata creditului ipotecar cu marja incepand de la 5,95%.
Promovarea creditului ipotecar din oferta Millennium Bank este realizata impreuna cu Holograf si este prima oara in Romania cand o formatie de muzica devine imaginea unui produs bancar.

„Parteneriatul de imagine dintre Millennium Bank si Holograf se bazeaza pe complementaritate - Holograf este un brand cu notorietate, cu radacini adanci, iar Millennium Bank este un brand inca la inceput de drum pe piata romaneasca", a declarat Cristina Bold, director de comunicare in cadrul Millennium Bank Romania.

Clientii care fac o simulare pentru un credit ipotecar de la Millennium Bank vor primi gratuit un CD Holograf - editie limitata - care contine noua piesa Holograf adaptata campaniei Millennium Bank, precum si alte hituri ale formatiei.

„Asocierea trupei Holograf cu un nume important din domeniul bancar ne onoreaza si ne-a placut ideea de a promova posibilitatea ca niste oameni sa fie cu un pas mai aproape de visul lor. Profesionalismul cu care s-a desfasurat colaborarea noastra ne da sperante mari asupra viitorului acestui proiect si a reusitei lui, ca un instrument de facilitare a rezolvarii unor necesitati reale ale timpurilor noastre”, au declarat membrii formatiei Holograf.

Campania de promovare pentru noul credit ipotecar, dezvoltata impreuna cu agentiile Ogilvy & Mather si Initiative Media, se va desfasura pe TV, print, online, outdoor si indoor, intre 6 martie si 18 aprilie.

Asocierea de imagine dintre Millennium Bank si Holograf reprezinta implementarea pe plan local a strategiei grupului Millennium bcp de a apela la vedete din domeniul muzicii pentru promovarea creditelor ipotecare. In ultimii ani, Millennium bcp a aplicat cu succes aceasta strategie de comunicare in tari precum Portugalia, Polonia si Grecia.



Citeste si