25 Iunie 2010

Compania farma MSD Romania isi ia om de comunicare de la Unilever



Filiala romaneasca a companiei farma Merck Sharp & Dohme (MSD) anunta numirea a patru noi membri in echipa de management, printre care si Florentin Scarlat, fostul director de comunicare de la Unilever South Central Europe.
La MSD, Florentin Scarlat (foto) va ocupa o functie similara celei de la Unilever - external affairs & communications manager. Alaturi de el, alti trei noi manageri au fost numiti: Jean Jacques Tiberi - medical affairs lead, Octavian Popa - financial lead si Simona Stancu - market access manager.

Florentin Scarlat are o experienta de 10 ani in comunicare si afaceri publice activand in domenii precum bunuri de larg consum, industria farmaceutica dar si consultanta. Este absolvent al Universitatii din Bucuresti, cu studii post-universitare in Grecia, Italia si Norvegia, se precizeaza intr-un comunicat de presa.

Simona Stancu, absolventa a Universitatii de Medicina "Carol Davila" din Bucuresti a detinut anterior functia de external affairs manager in cadrul Novo Nordisk Romania. Simona are peste 15 ani de experienta in industria farmaceutica, iar la Novo Nordisk a detinut functii precum sales & marketing manager si business unit manager.

Octavian Popa a detinut anterior pozitia de finance and operating manager EMEA in cadrul IBM avand o experienta de peste 12 ani in domeniul financiar in companii precum IBM si Kepler Rominfo. Este absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucuresti si detine un MBA la Warwick University din Marea Britanie.

Jean-Jacques Tiberi conduce echipa de Medical Affairs a MSD Romania si CES (Central East South). Jean-Jacques a absolvit Scoala de Medicina a Universitatii Dijon din Franta si are o experienta profesionala locuind si lucrand in numeroase tari precum Algeria, Canada, Congo, Cipru, Franta, Maroc, Africa de Sud si SUA.

Merck Sharp & Dohme Romania (MSD) este subsidiara Merck & Co., Inc., Whitehouse Station, New Jersey, SUA.



Citeste si