21 Iulie 2010

Top Prima Pagina: Cele mai importante subiecte din ziare



Citeste principalele subiecte din ziarele de marti.

Romania Libera

Casele demnitarilor au fost intotdeauna aratate cu degetul. Dincolo de discutia legata de justificarea legala a proprietatilor, vilele spun multe si despre gusturile si trasaturile de caracter ale politicienilor.

Romania Libera a solicitat opinia a doi psihologi si a unui arhitect pentru a analiza casele unor demnitari.

Financiarul

Financiarul scrie despre faptul ca ministrul Elena Udrea si Stefan Spirea, afaceristul de stat de la Vesta Investment, nu se inteleg la numarul de indicatoare ambutisate/3D/in relief ce vor fi realizate in contractul de 850.000 de euro.

Semne de intrebare mari ridica lipsa unei liste cu cantitati din acest contract asa cum se intam­pla in mod uzual la orice licitatie pe bani publici pentru a sti ce comenzi de indicatoare va primi afaceristul de stat de la ministrul Turis­mului.


Adevarul

Parintii Madalinei Manole l-au acuzat pe sotul artistei, Petru Mircea, ca i-a interzis sa cante melodiile compuse de Serban Georgescu. Primul sot al Madalinei a adus-o in fata publicului cu melodii care au consacrat-o. Cel de-al doilea a incercat sa o scoata din conul de umbra in care intrase in ultima vreme, scrie Adevarul.

Curierul National

Indicele Baltic Dry, care masoara transportul materiilor prime pe rutele maritime, a scazut 35 de zile consecutiv, picajul fiind de aproape 60%. Colapsul comertului international anticipeaza o noua recesiune globala, iar motorul cresterii din ultimii ani reprezentat de China pare a da rateuri, potrivit Curierul National.

Evenimentul Zilei

La capatul a doi ani de mandat, primarul general al Bucurestiului, Sorin Oprescu, a dublat suma ce ar urma sa fie alocata realizarii studiilor de fezabilitate pentru construirea noii autostrazi: de la 15, 7 milioane de lei (peste 3,6 milioane de euro) la 33,3 milioane de lei (aproape 8 milioane de euro), noteaza Evenimentul Zilei.

Gandul

Gandul informeaza ca premierul Emil Boc a propulsat-o pe Elena Udrea in functia de presedinte interimar la PDL Bucuresti, loc ravnit de cateva luni de ministrul Turismului si Dezvoltarii Regionale.



Citeste si