9 August 2010

Patriciu aduce in boardul Adevarul Holding doi expati din domeniul energiei



Olandezul Jaap Willem Rotgans, care a ocupat o functie de management in cadrul Rompetrol Holding, si Melanie Anne Chen, administrator al unei companii de energie alternativa cu sediul in Franta, au devenit membri in Consiliul de Administratie al Adevarul Holding.

Cei doi se alatura boardului de directori ai Adevarul Holding, din care mai fac parte Dinu Patriciu (presedinte al grupului), Peter Imre (director general) si Andrei Stefan (director general adjunct), potrivit unei insemnari publicate in Monitorul Oficial.

Rotgans si Chen nu vor ocupa pozitii de management executiv in cadrul Adevarul Holding, a precizat pentru Wall-Street Peter Imre. “Ca membri ai boardului de directori, vor lua decizii strategice pentru trust”, a spus Imre.

Intr-un document de pe site-ul fabianromania.com (Fabian este fondul de investitii detinut de Dinu Patriciu), Jaap Willem Rotgans este prezentat ca director si consilier general al Rompetrol Holding, incepand din octombrie 2008. Anterior, Rotgans a fost avocat si senior partner in cadrul firmei olandeze de avocatura AKD Prinsen Van Wijmen N.V.

Melanie Anne Chen, cetatean britanic, este administratorul companiei 4rae Renewable and Alternative Energy, cu sediul in Franta, potrivit unor documente online.



Citeste si