29 Septembrie 2010

Time Warner, interesat de achizitii in Europa de Est



Time Warner, compania americana de media care detine 31% din proprietarul Pro TV, grupul CME, intentioneaza sa se dezvolte in piete precum Europa de Est si America Latina, in detrimentul achizitiilor din vestul Europei, potrivit presedintelui companiei, Jeff Bewkes, citat de Financial Times.

Bancherii si analistii au sugerat ca Time Warner ar fi implicat in businessul UKTV – un joint venture intre BBC Worldwide si Virgin Media. “Nu urmarim activ UKTV”, a spus Bewkes, potrivit Financial Times.

Numele Time Warner a mai fost vehiculat ca fiind implicat in postul britanic ITV si cel german ProSiebenSat1, insa presedintele companiei neaga orice legaturi cu cele doua statii.

“In Germania, cu ProSieben, si in Marea Britanie, cu ITV si Five, exista speculatii perene, dar nu asta este strategia noastra”, a spus seful Time Warner, companie care detine CNN, HBO si Warner Bros.

In schimb, Time Warner analizeaza oportunitatile de extindere in pietele unde astfel de canale puternice inca nu s-au dezvoltat.



Citeste si