29 Noiembrie 2010

Revista blogurilor de business: Cele mai importante subiecte ale zilei



Vezi care sunt cele mai importante insemnari de business din blogosfera romaneasca.

Din Businessday.ro aflam 'Cum arata executia bugetara pe primele 10 luni'. Concluzia care se desprinde este legata de faptul ca nu putem avea o executie bugetara echilibrata, care sa nu mai presupuna “ingramadirea” platilor in ultima parte a anului, situatie care genereaza tot felul de abuzuri. Si anul trecut, in ultimile doua luni din an deficitul bugetar a crescut cu echivalentul a 2,3% din PIB, iar Guvernul a promis la in 2010 situatia nu se va mai repeta.

Riscograma.ro analizeaza declaratia sefului FMI, Dominique Strauss-Kahn, potrivit careia exista in cazul unor tari, printre care si Romania, o vulnerabilitate mai mare si un risc de incapacitate de plata, fiind necesare politici mai dure. "Comentariul a fost interpretat prea abrupt, cand el de fapt este un monument de incalceala. La o lectura atenta, se vede: Dominique Strauss-Kahn a spus ca (inclusiv) Romania este aproape de incapacitate de plata pentru a justifica astfel masurile de austeritate. Cu alte cuvinte, a incercat sa repare gafa precedenta – cand a spus ca FMI s-a opus taierii salariilor in Romania – cu alta gafa", spune autorul blogului.

Ce s-ar intampla daca tarile ar abandona una cate una sau toate brusc moneda unica europeana recurgand la devalorizare, se intreaba Logec.ro in articolul “Cum scapi de criza cu o lingurita de devalorizare”.

Dan Popa analizeaza ideea infiintarii unei Case Europene de Compensare, in conditiile in care "riscam ca peste o luna-doua BCE sa treaca la aplicarea aceleiasi politici ca cea a FED (tiparirea de bani fara jena) si sa asistam la un proces inflationist greu de controlat".

Dealbook.ro trece in revista principalele tranzactii ale zilei. Se remarca printre altele intentia statului roman de a vinde pachetul de actiuni pe care il detine la Romtelecom, adica 46% din capitalul social.

Reflectiieconomice.zilisteanu.ro scrie despre decizia guvernului ungar de a elimina pana la finalul anului viitor fondurile de pensii private obligatorii.



Citeste si