29 Noiembrie 2010

Miscari pe piata revistelor glossy: Ringier cumpara licenta revistei Joy si renunta la Bolero



Marquard Media AG, editor si detinator al licentei internationale a revistei Joy, a incheiat un nou contract de licentiere pentru Romania cu trustul de presa Ringier. Publicatia a fost editata pana acum de Edipresse AS.

Primul numar Joy sub licenta Ringier Romania va aparea in luna februarie 2011. In paralel, trustul de presa va renunta la revista Bolero, publicatie concurenta cu Joy pe segmentul pocket glossy, incepand cu luna ianuarie a anului viitor.

Conform ultimelor date de audienta pentru anul 2010, Joy Romania este liderul segmentului pocket glossy.

Revista Joy este disponibila in 13 editii in 19 tari (Germania, Austria, Elvetia, Ungaria, Serbia, Bosnia, Muntenegru, Romania, Cehia, Slovacia, Croatia, Polonia, Rusia, Kazahstan, Ucraina, Bulgaria, Lituania, Letonia si Slovenia). Cu un tiraj de peste 1,4 milioane de copii, Joy este citita de peste 3,5 milioane de oameni in fiecare luna.

Marquard Media AG, Zug, Switzerland este detinuta 100% de Jürg Marquard. Avand peste 650 angajati, compania publica 35 titluri si 30 siteuri in Germania, Austria, Elvetia, Polonia si Ungaria si este prezenta cu editii sub licenta in multe alte tari.

Ringier Romania are aproximativ 400 de angajati si publica, printre altele, ziarul tabloid Libertatea, revistele dedicate tinerilor Bravo si Bravo Girl!, precum si revistele pentru femei Unica si Bolero; de asemenea, detine portaluri de internet si o tipografie.



Citeste si