16 Octombrie 2014

Online-ul anilor 2000: ce proiecte au inceput in forta si s-au stins in liniste



Sunt proiecte online care s-au lansat “cu tam-tam”, mari sperante, uneori au primit chiar si investitii consistente; intr-un final, insa, au intrat intr-un con de umbra si au fost uitate. Studii arata ca 9 din 10 proiecte antreprenoriale sunt sortite esecului, insa acest lucru nu ar trebui sa ne descurajeze – arta este de a invata din ele si, intr-un final, a ajunge la reteta succesului.

Heyo.ro, portal de socializare pentru tineri

Va invitam intr-o incursiune in trecutul online-ului romanesc, incepand cu mijlocul anilor 2000 cand in Romania erau doar circa 300 de magazine online si doar o mana acceptau plata cu cardul.

Iti aduci aminte de proiecte online lansate inainte de recesiune si care nu au avut succes? Te invitam sa le numesti in comentarii si sa ne spui de ce consideri ca nu au functionat, in acea perioada.

Heyo.ro, portal de socializare pentru tineri

Inainte de Twitter, Pinterest, Facebook, exista Hi5.com, cea mai de succes retea sociala din Romania in anii 2006-2009. Recunoaste, probabil si tu aveai un cont acolo, macar de curiozitate. In paralel insa, companii autohtone incercau sa construiasca retele sociale localizate, un exemplu fiind TPU.ro, activ si in prezent.

Realitatea-Catavencu, prin intermediul companiei de new media F5, alaturi de compania de web design Treeworks lansau in 2009 Heyo.ro, o retea sociala adresata tinerilor. Investitia – 300.000 de euro.

In prezent site-ul nu mai poate fi accesat. Problema principala? Intrarea Facebook in tara, deci timing-ul prost, dar si o targetare poate prea generalista. Tinerii au ales Hi5 sau, ulterior, Facebook, Heyo.ro ratand nu atat zborul cat insasi decolarea.


Navidoo, agentie de proiecte online cu nume grele in spate

In 2008, grupul de companii specializate in marketing si comunicare TheGroup infiint o noua agentie ce dorea sa se specializeze pe proiecte online si comunicare interactiva, Navidoo, la conducerea acesteia fiind numit Vlad Stan, fost manager al Vodanet, actual antreprenor si business angel. La data lansarii, Stan spunea ca este dispus sa “investeasca oricat, si sute de mii de euro daca este cazul, ca sa iasa ceva excelent”.

“Suntem consecventi in aceasta directie si am identificat in domeniul internetului oportunitati mult mai vaste decat cele exploatate pana acum. Ne-am propus sa pasim in domeniul dezvoltarii de platforme tehnologice pentru comunicare, asa incat s-a nascut firesc si agentia Navidoo”, spunea Zoltan Szigeti, presedinte al TheGroup.

Intre timp, Navidoo.ro a devenit istorie, ultimul Tweet a fost dat in ianuarie 2010 si ultimul clip pe YouTube a fost incarcat in 2012.


MyGod.ro, un proiect "inainte de vremea lui"

Antonio Eram, in prezent unul dintre cei mai cunoscuti antreprenori din Romania si manager al Netopia, lansa la finalul anului 2008, plin de sperante, MyGod.ro, o platforma similara cu Gog.com. Prin platforma MyGod utilizatorii puteau downloada, contra unui cost redus, jocuri vechi pentru PC.

Era o idee buna insa, spune la sase ani distanta Eram, mult inainte de vremea ei. Romanii nu sunt nici in prezent obisnuiti sa plateasca online si cu atat mai putin pentru jocuri pe care, din pacate, in general le downloadeaza ilegal.Proiectul “s-a stins” fara mare valva.


Weblog.ro si un serviciu de SMS pentru bloggeri

In martie 2007 platforma autohtona de bloguri Weblog.ro lansa un serviciu prin care utilizatorii puteau primi mesaje pe telefonul mobil cu cele mai recente comentarii ale intrarilor din blogul personal. In prima zi s-ar fi inscris 50 de persoane – destul de bine, avand in vedere perioada si numarul foarte mic de bloguri din acea perioada.

Oamenii din spatele proiectului subliniau la acea data ca prin acest serviciu, pe langa atragerea de fonduri, doreau si sa “popularizeze telefonia mobila in cadrul comunitatii de bloggeri”. Ce vremuri, nu? Intre timp, in fata cresterii in popularitate a Blogger si Wordpress, platforma Weblog a disparut, fara mare tam-tam.


Joboscope.ro - o idee inedita, dar care nu a rezistat testului timpului

O companie clujeana, Global Side lansa in mai 2009 joboscope.ro, o platforma de recrutare online care isi propunea sa intermedieze interviuri de angajare in special pentru candidati care vizeaza pozitii de management. Site-ul ii plateste pe candidatii care sunt chemati de angajatori la interviuri, indiferent daca sunt angajati sau nu.

Candidatii nu au optiunea de a aplica pentru un anumit job, ei urmand sa fie selectati de catre companii pentru interviu, in baza unei scurte descrieri referitoare la experienta acumulata si domeniile de activitate. Candidatii care raspund solicitarii de a merge la interviu sunt platiti de catre compania respectiva, prin intermediul joboscope.ro, indiferent daca accepta sau nu job-ul.

Era o idee interesanta dar care, din pacate, nu s-a concretizat, cel mai probabil din cauza lipsei de promovare si a fondurilor pentru a lua cota de piata din partea eJobs si BestJobs, principalii concurenti. Joboscope s-a stins, ramanand pe site doar un anunt sec – Joboscope.ro este suspendat pentru neplata.


ReadFu.com, proiect sustinut international, dar intr-un final, stins

ReadFu.com, un proiect online care isi propunea sa ajute oamenii sa navigheze pe Internet, realizat de trei tineri antreprenori din Romania, a fost sprijinit cu pana la circa 100.000 euro si expertiza de catre fondul de investitii Bootup Labs din Vancouver, care actioneaza ca un "laborator de start-up-uri". Desi unul dintre antreprenori, Cristian Strat, in 2010- la 24 de ani, spunea ca “nu vom cheltui toti banii, nu o sa ne cumparam masini din ei”, proiectul s-a stins. Banii nu sunt totul.

Cu toate acestea, cariera profesionala a lui Strat a continuat, si inca fulminant – a co-fondat Summify, proiect cumparat de Twitter, motorul de cautare pentru locuri de munca Balaur si Infoarena.


i-TV.ro, televiziune online...fara mare interes in 2007

Un proiect care s-ar fi potrivit poate mai degraba in trecutul apropiat. In 2007, dupa o investitie de circa 100.000 de euro, se lansa una dintre primele platforme online TV – i-TV.ro.

Era un proiect ambitios care punea in valoare conexiunile broadband care incepeau sa intre in casele romanilor. Piedica in calea succesului? Un marketing limitat, dar mai ales lipsa interesului romanilor de a plati pentru a vedea canalele televiziunilor pe Internet, intr-o era fara smartphone-uri sau tablete. Chiar si in prezent, platforme precum Voyo nu au succesul scontat.


DotCommerce - copy-paste nu functioneaza

Compania de procesare plati online DotCommerce lupta in anii 2006-2007 impotriva ePayment (actuala PayU), pentru o cota cat mai mare pe piata procesarii de plati online. Intre timp, DotCommerce a devenit doar un blog pe care nu s-a mai scris din 2013, semn ca apa trece, business-urile solide raman. DotCommerce a incercat sa aduca in sistem “copy-paste” compania DotCommerce din SUA in Romania si nu au reusit sa ramana in piata.

Intre timp, Madalin Matica, fost manager la DotCommerce, si-a continuat parcursul profesional, in prezent fiind managing partner in E Invest Marketing.




Citeste si