18 Martie 2014

Alipirea Crimeei la Rusia a fost votata de 96,6% dintre alegatori



Alipirea peninsulei ucrainene Crimeea la Rusia a fost aprobata de 96,6% dintre alegatori la referendumul organizat duminica, potrivit rezultatelor definitive comunicate luni dimineata de premierul prorus Serghii Aksionov, pe contul sau de Twitter, relateaza AFP.

"Rezultate definitive la referendum 96,6% pentru!", a scris Aksionov. Parlamentul Crimeei se va reuni in cursul diminetii pentru a aproba oficial candidatura Crimeei la integrarea in Rusia, sprijinindu-se pe acest referendum considerat nelegitim la Kiev si in Occident, scrie Mediafax.

Un milion si jumatate de alegatori din Peninsula ucraineana Crimeea au inceput sa voteze duminica in vederea unei alipiri la Rusia, intr-un scrutin denuntat de intreaga lume, dar sustinut de Moscova si al carui rezultat nu ridica nicio indoiala.

Premierul prorus al Crimeei Seghii Aksionov a salutat decizia "istorica" exprimata in referendumul cu privire la alipirea peninsulei ucrainene la Rusia, relateaza AFP.

"Multumesc tuturor celor care au participat la referendum si au optat. Astazi (duminica) am luat o decizie foarte importanta care va intra in istorie", a declarat Aksionov intr-un mesaj postat pe contul sau de Twitter.



Citeste si