Astfel, Allen Coliban a epxlicat pentru wall-street.ro că, spre deosebire de alți primari, care își caută un proiect sau două, Brașovul are și a avut nevoie de foarte multe investiții de amploare pe toate verticalele importante.

Prin urmare, explică acesta, administrația sa are un program amplu de investiții în educație, în 3 ani și jumătate finalizând două creșe, o grădiniță, un corp nou de școală, iar în prezent realizează lucrări la alte patru creșe și șase grădinițe.

Ceea ce am reușit să fac în acest mandat a fost să revizuim toate strategiile de dezvoltare și să obținem bani europeni pentru principalele proiecte: pentru spitalele Brașovului, pentru infrastructura educațională, pentru mobilitate. Asta în contextul în care Brașovul este un oraș în care mulți tineri vin să-și întemeieze o familie sau să crească generațiile următoare.

Allen Coliban, primarul Brașovului

Totodată, primarul Brașovului arată faptul că administrația sa are undeva la 1,6 miliarde de lei contracte semnate doar pe PNRR, iar acum urmează depunerile prin programul operațional regional, unde mai există aproximativ 400 de milioane de lei pentru care echipa sa are deja proiectele întocmite.

Allen Coliban a explicat de asemenea că o investiție străină majoră se va deschide în Brașov chiar la începutul lunii iunie, fiind vorba despre Diehl Controls, o firmă din Germania specializată pe tehnologii avansate, care vine să deschidă o fabrică în oraș.

Concret, adaugă primarul, este vorba despre o divizie a companiei Diehl, care este specializată pe mai multe domenii, inclusiv apărare, iar investiția companiei în Brașov se ridică la aproximativ 40 de milioane de euro, urmând să fie create 600 de locuri de muncă și un centru de cercetare.

De altfel, explică Allen Coliban, în ultimii ani Primăria Brașov a participat activ la târguri internaționale, și nu doar ca administrație locală, ci împreună cu mediul de afaceri, el și echipa sa fiind prezenți în acest sens cu stand propriu la Expo Real, care este cel mai important târg de investiții din Europa.

De ce asta? Pentru că este foarte important să arătăm că suntem activi în zona de atragere de investiții și că avem un interes și avem și o ofertă consistentă pentru investitori. Aici mă refer inclusiv la felul în care piața forței de muncă este modelată de politici publice locale. Dezvoltăm foarte mult învățământul dual, care este stratul de suport pentru tot ceea ce înseamnă investiții în zona tehnică, de la operatori cnc până la tot ce mai are nevoie acest sector.

Allen Coliban, primarul Brașovului

Totodată, cu privire la viitoarele alegeri, edilul explică faptul că brașovenii văd și înțeleg schimbarea din administrația locală.

Astfel, arată acesta, schimbarea a fost văzută de toți cei care au asistat la ședințele de consiliu local, fiind vorba, mai precis, despre faptul că administrația se face în folosul cetățenilor și că, la final, toată lumea câștigă prin felul acesta de reformă în administrație.

Pe de altă parte, mai spune Allen Coliban, trebuie să se continue ceea ce s-a început, pentru că resursele există, toate documentațiile există, iar multe dintre proiecte sunt deja începute.

Mai mult, adaugă edilul, Brașovul are acum foarte multe șantiere, lucru care nu se întâmpla înainte.

Din păcate, arată acesta, ce se întâmplă acum la Brașov la nivel politic este o coalizare a contracandidaților, dar nu în sensul de a propune un plan de viitor, ci de a bloca și de a plăti polițe.

De asemenea, primarul Brașovului le răspunde și vocilor, mai ales din online, care acuză că a merge în România la munte, dar și în Brașov, este foarte scump.

Am văzut astfel de reacții, cu precădere la sezonul de iarnă și la prețurile din stațiunile de schi. Acestora vreau să le spun în primul rând că Brașovul este în topul preferințelor, atât ale turiștilor români, cât și ale turiștilor care ne vizitează din afara țării. Pe de altă parte, prețurile pe care noi le-am stabilit atât pentru sezonul de iarnă, cât și la linia de prețuri pentru vară, pentru bicicliști în primul rând, la care lucrăm acum, sunt competitive și sunt, cred eu, cele mai bune, cea mai bună ofertă din ce există în stațiunile din România.

Allen Coliban, primarul Brașovului

Nu în ultimul rând, edilul s-a referit și la gradul de electrificare al transportului public din Brașov, explicând că este undeva la 90% pe municipiu, dar, dat fiind că operează la nivel metropolitan, iar rețeaua de transport a fost extinsă foarte mult la nivel metropolitan, administrația încă mai are de "înverzit".

Dar ce este important de știut, mai adaugă Allen Coliban, este că administrația a obținut toate finanțările disponibile prin PNRR pentru achiziția de autobuze electrice, astfel că are două contracte semnate și urmează să mai primească undeva la 83 de autobuze în perioada următoare.

Sursa foto: Facebook / Allen Coliban