16 Iunie 2014

PSD propune mini-vacante pentru bugetari: punte intre zilele de sarbatoare legala



Mai multi deputati PSD au depus, marti, la Parlament o initiativa legislativa care prevede stabilirea unei zile ca nelucratoare, daca intervalul dintre zilele de sarbatoare lagala din timpul unei saptamani si zilele de repaos saptamanal este de 24 de ore.

Astfel, 13 deputati PSD, intre care Marian Neacsu, Viorel Stefan, Petre Petrescu, Horia Grama, Florentin Gust, au propus modificarea Codului Muncii astfel incat daca intervalul dintre zilele de sarbatoare legala din timpul unei saptamani si zilele de repaos saptamanal este de 24 de ore, acesta va fi considerat drept zi nelucratoare. Pentru intervale mai mari de 24 de ore, acordarea de timp liber se stabileste prin hotarare a Guvernului, potrivit Mediafax.

Initiatorii precizeaza ca acordarea de zile libere ca punte intre zilele de sarbatoare legala prevazute in Codul Muncii si zilele de sambata si duminica au fost reglementate, pana acum, prin emiterea de hotarari de Guvern, existand un vid legislativ.

Printre beneficiarii legii, operatorii din turism

Stabilirea mini-vacantelor prin lege va crea un calendar previzibil, necesar operatorilor din turism, avand ca efect stimularea acestui sector important pentru economia romaneasca. Totodata, in urma cresterii volumului de vanzari a pachetelor de turism, se va inregistra automat si o crestere a sumelor atrase la bugetul de stat, au apreciat initiatorii.

Sarbatorile legale stabilite prin Codul Muncii sunt: 1 si 2 ianuarie, prima si a doua zi de Pasti, 1 mai, prima si a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie- Sfantul apostol Andrei, 1 decembrie, doua zile pentru fiecare dintre cele 3 sarbatori religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decat cele crestine, pentru persoanele apartinand acestora. Proiectul a fost depus in 10 iunie si urmeaza sa intre mai intai in dezbaterea Senatului, Camera deputatilor fiind for decizional.



Citeste si