23 Septembrie 2014

Andrei Plesu, catre Radu Beligan: Va investiti imaginea intr-o jalnica operatiune de propaganda



Andrei Plesu a criticat prezenta Radu Beligan pe Arena Nationala cu ocazia lansarii candidaturii lui Victor Ponta, aratand ca actorul si-a investit imaginea "intr-o jalnica operatiune de propaganda" si ca si-a legat numele "de un caraghios".

Radu Beligan a fost prezent, duminica, pe Arena Nationala., la evenimentul de lansare a candidaturii lui Victor Ponta. Actorul si-a aratat sustinerea pentru actualul premier.

"Il sustin pe Victor Ponta, pentru ca tara asta are nevoie de un presedinte tanar si energic! Cred in tineri, doamnelor si domnilor! Tinerii sunt capitalul nostru cel mai de pret. Trebuie sa ne folosim de acest capital, de la nivelul cel mai de jos si pana la varf! Dixi et salvavi animam meama" (trad. am spus si mi-am mantuit sufletul), a declarat Radu Beligan, potrivit EVZ.

Andrei Plesu a criticat sustinerea fatisa a actorului pentru actualul premier, pe care a calificat-o drept "un incident in aparenta minor", precizand ca si-a legat numele de "un caraghios".

"Va investiti imaginea intr-o jalnica operatiune de propaganda, intr-un exercitiu manipulatoriu de un gust indoielnic", scrie Andrei Plesu.

In articolul publicat in Adevarul, Andrei Plesu aminteste de o dedicatie pe care i-a scris-o lui Radu Beligan, pe care l-a numit "constiinta mai buna a teatrului romanesc" si isi exprima regretul implicarii acestuia in campania electorala, de partea "celeilalte puteri".

"Pot doar sa fiu trist, infinit de trist, ca intelegeti sa iesiti din scena cu o replica atit de triviala, atit de marunt devotata conjuncturilor. Calibrul dvs. merita un amurg mai nobil", conchide Plesu.



Citeste si