Klaus Iohannis si guvernarea deschisa: mediator real sau simplu jucator politic?
Guvernarea deschisa, pe care o promovam pe aceasta platforma, are intre componentele sale cheie participarea. Este o componenta unde progresele recente sunt putine si neconcludente. Distanta intre administratie si politica, pe de o parte, si cetateni, pe de alta parte, creste in loc sa scada. Presedintele, tocmai prin atributul sau de mediator, poate juca un rol esential in refacerea legaturilor intre politic si cetateni. Deocamdata, Klaus Iohannis prefera sa fie exclusiv parte a scenei politice. Sigur, a trecut doar o luna de mandat. Inca asteptam cu incredere o schimbare de paradigma dinspre administratia prezidentiala.
Aparent, Klaus Iohannis ia in serios prerogativa prezidentiala de mediator intre diversii actori din societate. Dupa ce a obtinut un acord politic pentru sustinerea bugetului apararii, a organizat astazi consultari privind agenda legislativa a Parlamentului. Insa presedintele pare sa nu fi citit pana la capat Constitutia, pentru ca la niciuna din consultari nu a invitat pe altcineva decat partidele politice parlamentare. Presedintele Iohannis mediaza doar intre partidele politice parlamentare. Prin aceasta metoda, presedintele pare mai degraba interesat sa isi asigure un rol in jocul politic decat sa fie cu adevarat mediator.
Nu au fost chemate la consultari institutii publice cu responsabilitati in domeniu, reprezentanti ai societatii civile sau cei ai partidelor mai mici. Spre exemplu, la o discutie despre bugetul public pentru urmatorii zece ani, este surprinzator ca presedintele nu a simtit nevoia sa afle opinia Consiliului Fiscal sau a Consiliului Economic si Social. Similar, discutand despre organizarea alegerilor, ar fi fost logic sa inceapa cu Autoritatea Electorala Permanenta, care sa ii ofere o privire de ansamblu asupra situatiei actuale.
Presedintele Klaus Iohannis pare mai interesat sa isi defineasca rolul de jucator politic.
Presedintele nu s-a aratat interesat nici de opiniile altor sectoare ale societatii. Sindicate, organizatii non-guvernamentale, asociatii ale profesionistilor sau de afaceri (adica platitorii de taxe) si partide neparlamentare ar fi avut cu siguranta opinii bine fundamentate si mai ales legitime. Nu cred ca este atat de naiv incat sa considere ca partidele parlamentare sunt reprezentative pentru intregul spectru social sau ca partide precum PC sau UNPR, care nu au infruntat niciodata opinia populara singure, ci doar in trena unor partide mari, ar fi incarcate de legitimitate. Modul in care a castigat alegerile ar fi trebuit sa fie o lectie invatata.
Argumentul adus de administratia prezidentiala este ca partidele parlamentare sunt cele care au putere de decizie. E adevarat in sine, dar irelevant in context. Partidele parlamentare au deja un cadru institutional de negociere, chiar Parlamentul. Rolul constitutional al presedintelui este sa medieze intre institutia Parlamentului si alte sectoare din societate, nu sa uzurpe pozitia de for de negociere politica a legislativului. De aceea spun ca presedintele pare mai interesat sa isi defineasca rolul de jucator politic.
Presupunem ca presedintele Iohannis are si un consilier pentru relatia cu societatea civila in persoana domnului Andrei Muraru. Spun presupunem pentru ca nu exista o definire clara a sarcinilor, ci doar informatii „pe surse”, un alt deficit de transparenta al noii administratii prezidentiale. Pana acum, domnul Muraru a fost activ doar in legatura cu trecutul, decorari si comemorari ale unor victime ale regimurilor represive anterioare. Poate ca istoricul a preluat conducerea, dar pentru o relatie de colaborare cu societatea civila actuala, vie, domnul Muraru ar trebui sa isi gaseasca repede o noua partitura.
Editorialul a fost publicat initial pe blogul Fundatia.ro.