13 Februarie 2015

R. Moldova, aproape de o criza politica? Guvernul lui Iurie Leanca nu a primit votul Parlamentului



Premierul desemnat al Republicii Moldova, Iurie Leanca, nu a primit votul de incredere din partea Parlamentului, transmite PRO TV Chisinau.

Pentru investirea Guvernului au votat doar 42 de deputati, in timp ce numarul minim necesar era de 51. Joi, deputatii PD si PLDM au prezentat lista nominala a noului Executiv, printre care se numara francezul Stephane Cristophe Bride, nominalizat la Ministerul Economiei, si paralimpicul Serghei Afanasenco pentru Ministerul Tineretului si Sportului. Dupa acest esec, urmeaza o a doua tentativa. In cazul in care si aceasta esueaza, seful statului dizolva Parlamentul si convoaca alegeri anticipate, relateaza Mediafax.

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a declarat dupa vot ca partidul sau a decis sa nu sustina Guvernul intrucat a primit lista nominala si programul de guvernare mult prea tarziu. De asemenea, liderul PCRM a declarat ca nu are incredere in unele persoane prezente in Cabinet. Vladimir Voronin a precizat, de asemenea, ca nu are conditii pentru a vota urmatorul Guvern, precizand doar ca isi doreste o coalitie a celor 101 deputati.



Citeste si