23 Martie 2015

Reactii la amenintarea ambasadorului rus in Danemarca: declaratii inacceptabile, s-a depasit limita



Declaratia amenintatoare a ambasadorului rus in Danemarca, potrivit caruia Rusia va considera o tinta orice tara adera la sistemul antiracheta al NATO, a starnit reactii vehemente in mediul diplomatic international. Ce au spus amercanii si danezi si ce pozitie are Romania?

Sistemul antiracheta este pur defensiv si nu are nimic de-a face cu Rusia, a precizat, Bogdan Aurescu, ministrul roman de Externe exprimand solidaritatea deplina cu Danemarca, dupa ce ambasadorul rus la Copenhaga a declarat ca navele daneze vor deveni tinte ale rachetelor ruse daca Danemarca se alatura scutului american. "Sistemul antiracheta este pur defensiv, asa cum este definit de Carta Natiunilor Unite, si nu are nimic de-a face cu Rusia", a scris, sambata seara, pe Twitter, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, potrivit Mediafax.

"Este inadmisibila amenintarea de a folosi forta impotriva unui stat membru NATO", a mai scris Aurescu, exprimandu-si "deplina solidaritate cu Danemarca, aliat al Romaniei in cadrul Aliantei Nord-Atlantice. Rusia va considera tinte legitime toate tarile care vor gazdui instalatii antibalistice ale Aliantei Nord-Atlantice, a avertizat ambasadorul rus la Copenhaga, Mihail Vanin, amenintand ca navele militare daneze risca sa fie atacate daca Danemarca se va alatura sistemului antiracheta.

"Daca Danemarca se va alatura sistemului antiracheta, care este controlat de Statele Unite, acest lucru va insemna ca navele militare daneze vor fi tinte ale rachetelor nucleare ruse. Este important sa se stie acest lucru", a declarat ambasadorul rus la Copenhaga, Mihail Vanin, intr-un interviu acordat publicatiei Jyllands-Posten. "Nu cred ca danezii inteleg foarte bine situatia. Participarea la sistemul antiracheta va fi in detrimentul relatiilor dintre tarile noastre. Toate tarile care se vor alatura sistemului antiracheta NATO in viitor vor fi tinte ale rachetelor balistice ruse", a adaugat Vanin.

Danezii: comentariile ambasadorului Rusiei, inacceptabile

"Comentariile ambasadorului Rusiei sunt inacceptabile. S-a depasit limita", a reactionat ministrul danez de Externe, Martin Lidegaard, citat de Associated Press.

Si Statele Unite au reactionat dupa declaratiile ambasadorului rus, prin vocea ambasadorului american la Copenhaga, Ruffus Gifford. "Statele Unite sunt alaturi de Danemarca in condamnarea declaratiilor facute de ambasadorul Rusiei. Astfel de afirmatii nu inspira incredere si nu contribuie la pace si stabilitate", a reactionat ambasadorul SUA, Ruffus Gifford, intr-un mesaj transmis prin Twitter.

Danemarca a acceptat, in august 2014, sa participe cu cel putin o fregata la sistemul antiracheta NATO din Europa, care va include elemente terestre, stationate in Romania si Polonia, si instalatii navale.



Citeste si