1 Iunie 2015

Emil Hurezeanu, noul ambasador din Berlin



Scriitorul Emil Hurezeanu a primit, pe 20 mai, agrementul din partea autoritatilor germane pentru postul de ambasador la Berlin, au precizat, pentru Mediafax, surse diplomatice.

Potrivit surselor citate, agrementul oficial din partea Berlinului a fost primit pe 20 mai. Agrementul a sosit la o zi dupa ce Emil Hurezeanu a primit aviz favorabil din partea comisiilor reunite de politica externa pentru postul de ambasador al Romaniei in Germania.

Pe 19 mai, Hurezeanu a primit aviz favorabil, cu 19 voturi "pentru" si unul "impotriva", in comisiile de politica externa ale Senatului si Camerei Deputatilor. Presedintele Klaus Iohannis a aprobat, pe 30 aprilie, propunerea de numire a lui Emil Hurezeanu in postul de ambasador al Romaniei in Germania.

Postul de ambasador la Berlin a fost detinut anterior de Lazar Comanescu, acesta fiind din februarie consilier prezidential, dupa ce seful statului a semnat, in 29 decembrie, decretul de rechemare a acestuia din functia de ambasador in Germania. Emil Hurezeanu, nascut pe 26 august 1955, la Sibiu, este scriitor si publicist, fiind unul dintre cei mai cunoscuti analisti politici ai momentului.



Citeste si