29 Iunie 2015

Europarlamentul PSD Victor Negrescu cere CSAT pentru evaluarea efectelor crizei din Grecia asupra Romaniei



Victor Negrescu, europarlamentar PSD, membru in Comisia pentru Bugete din Parlamentul European, cere convoarea Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) pentru evaluarea efectelor crizei din Grecia asupra Romaniei, apreciind ca intrarea Greciei in incapacitate de plata va afecta economia Romaniei.

El aminteste, intr-un comunicat, ca Grecia este al 6-lea investitor in Romania, cu investitii de aproape 13,5 miliarde de euro, ceea ce reprezinta 4,5% din totalul capitalului strain adus in economia locala, si apreciaza ca intrarea Greciei in incapacitate de plata va afecta perspectivele de dezvoltare economica a Romaniei, afectand moneda nationala si sistemul bancar, potrivit Mediafax.

"Presedintele Romaniei, care reprezinta tara noastra in Consiliu European, trebuie sa prezinte public situatia romanilor, rezultatele negocierilor de la Bruxelles si sa convoace CSAT pentru a analiza efectul crizei din Grecia asupra Romaniei", spune europarlamentarul. El apreciaza ca exista un risc de expunere sau chiar de faliment a celor patru mari banci elene aflate in Romania. Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro din programul de sustinere de 240 de miliarde de euro, iar in lipsa fondurilor risca sa intre in incapacitate de plata.

Zona euro se pregateste pentru intrarea Greciei in incapacitate de plata, saptamana viitoare, dupa ce a refuzat sa prelungeasca finantarea tarii, in urma anuntului surprinzator al premierului Alexis Tsipras referitor la organizarea unui referendum pe tema propunerilor de reforma ale creditorilor, pe 5 iulie.

Autoritatile de la Atena au solicitat o prelungire cu o luna a programului de sustinere financiara care expira pe 30 iulie, in aceeasi zi in care Grecia trebuie sa plateasca FMI 1,6 miliarde de euro. Oficialii celorlalte state ale zonei euro au respins insa solicitarea in unanimitate.

Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a avertizat intr-un interviu la BBC ca institutia nu va mai finanta Grecia daca autoritatile de la Atena nu vor plati datoria de 1,6 miliarde de euro scadenta pe 30 iunie. Parlamentul grec a aprobat duminica dimineata planurile premierului Alexis Tsipras de a organiza referendumul pe 5 iulie.



Citeste si