7 Decembrie 2015

Iohannis a discutat cu seful FMI pe Europa despre "perspectivele pozitive" ale economiei romanesti



Presedintele Klaus Iohannis a avut, vineri, o intalnire cu Directorul Departamentului European al FMI, Poul Mathias Thomsen, in cadrul intrevederii fiind discutate "perspectivele pozitive" ale economiei Romaniei, dar si necesitatea continuarii reformelor economice, potrivit Presedintiei, scrie Mediafax.

"In cadrul intrevederii, au fost discutate perspectivele pozitive ale economiei Romaniei, dar si unele evolutii de la nivel european. De asemenea, a fost evidentiata necesitatea continuarii reformelor economice, in special in privinta guvernantei corporatiste si a calitatii actului administrativ, intr-un context de predictibilitate fiscal-bugetara si financiara", se arata intr-un comunicat al Administratiei Prezidentiale.

Mai mult, potrivit aceleiasi surse, intrevederea a reprezentat si un bun prilej pentru a reafirma importanta consolidarii increderii in politicile guvernului din partea mediului economic si a partenerilor externi.

Directorul FMI pentru Europa s-a intalnit cu presedintele Klaus Iohannis in cadrul unei vizite in tarile din regiune. Comunicatul Administratiei Prezidentiale nu face nicio referire la discutiile care au avut loc in luna octombrie intre Guvern si misiunea FMI in Romania in vederea incheierii unui nou Acord.

Directorul Fondului Monetar International pentru Europa, Poul Mathias Thomsen, se va intalni vineri si cu premierul Dacian Ciolos, dar si cu guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, pentru a discuta despre evolutiile si perspectivele economice si politicile viitoare.



Citeste si