17 Mai 2016

Vlad Voiculescu a acceptat propunerea premierului de a fi nominalizat la Ministerul Sanatatii



Vlad Voiculescu, in prezent sef de cabinet al ministrului Finantelor, ar fi acceptat propunerea premierului Dacian Ciolos de a fi nominalizat pentru functia de ministru al Sanatatii. Propunerea a fost facuta in urma unui apel telefonic, au declarat surse guvernamentale, conform News.ro

Premierul Dacian Ciolos a avut o discutie la telefon cu Vlad Voiculescu. Premierul i-a propus acestuia sa il nominalizeze pentru functia de ministru al Sanatatii.

Vlad Voiculescu a acceptat aceasta propunere si urmeaza sa aiba si o intalnire cu premierul Ciolos, au declarat surse guvernamentale pentru News.ro.

Vlad Voiculescu a initiat ”reteaua citostaticelor”, alcatuita din voluntari care timp de mai multi ani au transportat in Romania, fara sa solicite niciun beneficiu material, medicamente esentiale in tratamentul cancerului, care nu se gaseau deloc in spitalele si farmaciile romanesti.
Vlad Voiculescu este implicat in mai multe proiecte sociale in special in domeniul sanatatii. El este initiatorul MagiCAMP si a fost vicepresedinte si trezorier al European Cancer Patient Coalition.

La numirea in MInisterul Finantelor, el revenea in Romania dupa 14 ani petrecuti la Viena unde a absolvit cursurile de licenta si master ale Vienna University of Economics and Business Administration si a acumulat o experienta de peste 10 ani in domeniul financiar. Ultima pozitie detinuta inaintea numirii la Finante a fost de vicepresedinte in cadrul Diviziei de Finantari de Infrastructura a Erste Group Bank AG.



Citeste si