29 Septembrie 2016

Dragnea: Demisia lui Blaga nu schimba cu nimic situatia PNL, acelasi partid care a facut mult rau Romaniei



Liviu Dragnea, presedintele PSD, scrie pe Facebook ca demisia lui Vasile Blaga de la conducerea PNL nu schimba cu nimic situatia PNL, care este acelasi partid ce a facut mult rau Romaniei

”Demisia lui Blaga nu schimba cu nimic situatia PNL. Este acelasi partid care a facut mult rau Romaniei si ma refer in special la fostul PDL”, scrie Liviu Dragnea pe pagina sa de Facebook, conform News.ro.

Vasile Blaga a anuntat, miercuri, ca in urma acuzatiilor care i s-au adus miercuri de catre DNA isi depune demisia din functia de copresedinte al PNL si sef al campaniei partidului la alegerile parlamentare din 11 decembrie.

”In urma acuzatiilor care mi s-au adus astazi, imi voi dovedi nevinovatia in fata institutiilor abilitate. Eu insumi sunt garantul respectarii Statutului PNL si a tuturor deciziilor partidului. Nu pot sa cer colegilor mei sa respecte criteriile de integritate, iar eu sa nu o fac”, spune Vasile Blaga. El precizeaza ca, avand in vedere aceste aspecte, va actiona in consecinta.

”Imi depun demisia din functia de copresedinte al Partidului National Liberal si din cea de sef de campanie pentru alegerile parlamentare din acest an”, transmite Vasile Blaga.

DNA a anuntat, miercuri, ca a inceput urmarirea penala a liderului PNL, Vasile Blaga, pentru trafic de influenta, in acest dosar fiind urmariti penal si fostul primar din Piatra Neamt Gheorghe Stefan si omul de afaceri Horatiu Bruno Berdila. Potrivit procurorilor, in perioada 2011-2012 Blaga ar fi primit in trei randuri, prin interpus, suma totala de 200.000 de euro, precum si 500.000 de euro de la fostul edil.



Citeste si