22 Decembrie 2016

Senatul este legal constituit, toti cei 136 de senatori au depus juramantul



Senatul nou ales pe 11 decembrie este legal constituit dupa ce miercuri toti cei 136 de senatori au depus juramantul in cadrul unei sedinte solemne la Palatul Parlamentului.

”Din totalul de 136 de senatori au depus juramantul 136. Senatul Romaniei este legal constituit. Felicitari! Declar inchisa sedinta solemna a Senatului”, a anuntat de la prezidiu presedintele decan de varsta, Leon Danaila, conform News.ro.

Sedinta solemna a Senatului a durat putin peste doua ore, timp in care senatorii au rostit cu mana pe Constitutie si pe Biblie juramantul de credinta fata de tara si popor: ”Jur credinta patriei mele, Romania. Jur sa respect Constitutia si legile tarii. Jur sa apar democratia, drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor, suveranitatea, independenta, unitatea si integritatea teritoriala a Romaniei. Jur sa-mi indeplinesc cu onoare si fidelitate mandatul incredintat de popor. Asa sa ma ajute Dumnezeu!”

Senatorii Gabriela Cretu (PSD) si Florina Presada (USR) au refuzat sa rosteasca formula de final ”Asa sa-mi ajute Dumnezeu”. Ambele si-au inceput juramantul cu formula: ”Jur pe onoare si constiinta”. ”Eu cred in oameni, in valorile noastre morale ca oameni, nu intr-o divinitate”, si-a motivat gestul senatorul USR Florina Presada.

”Intr-o mare de ipocrizie e bine sa fim onesti si e bine sa platim pentru ce gresim cat traim, nu cand ne-o bate Dumnezeu dupa ce-om muri”, a motivat, la randul sau, senatorul PSD Grabriela Cretu. Inainte de sedinta solemna dedicata depunerii juramantului, plenul Senatului a validat, prin vot, mandatele tuturor celor 136 de senatori. Senatorii urmeaza sa aleaga structurile de conducere: presedintele si membrii Biroului Permanent si sa constituie comisiile permanente.



Citeste si