18 Ianuarie 2017

Sorin Grindeanu i-a delegat atributiile de premier lui Sevil Shhaideh pe timpul vizitei sale in SUA



Prim-ministrul Sorin Grindeanu i-a delegat, marti, vicepremierului Sevil Shhaideh atributiile de sef al Executivului, de miercuri pana luni, cat timp el se va afla in Statele Unite ale Americii pentru a participa la inaugurarea presedintelui ales, Donald Trump.

Potrivit unei decizii publicate marti in Monitorul Oficial, "in perioada 18-22 ianuarie 2017, doamna Sevil Shhaideh, viceprim-ministru, ministrul dezvoltarii regionale, administratiei publice si fondurilor europene, exercita atributiile prim-ministrului privind conducerea operativa a activitatii Guvernului Romaniei", conform News.ro.

Ceremonia de inaugurare a lui Donald Trump va avea loc duminica, pe 21 ianuarie. Presedintele Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, a afirmat, luni seara, ca invitatia la ceremonia de investire a lui Donald Trump in functia de presedinte al SUA a venit de la Comitetul de organizare. El nu a mentionat in ce calitate a primit invitatia si a ironizat precizarile Administratiei Prezidentiale pe acest subiect, spunand ca el totusi "se incapataneaza" sa mearga.

Alaturi de Liviu Dragnea va merge si premierul Sorin Grindeanu. Presedintia a precizat, luni, ca practica Statelor Unite la ceremonia de inaugurare a presedintilor prevede ca alte tari sunt reprezentate doar la nivel de ambasador, nefiind invitati sefi de stat sau de Guvern, motiv pentru care Romania va fi reprezentata de catre ambasadorul roman la Washington, George Maior. Trezorierul PSD, Mircea Draghici, a declarat marti, pentru News.ro, ca partidul suporta cheltuielile pentru deplasarea presedintelui formatiunii, Liviu Dragnea, si a premierului Sorin Grindeanu la Washington DC, la ceremonia de imvestire a noului presedinte al SUA, Donald Trump.



Citeste si