27 Ianuarie 2017

Corlatean, despre initiativa privind Tinutul Secuiesc: E o obsesie recurenta; nu are niciun fel de sansa de reusita in Parlament



Fostul ministru de Externe Titus Corlatean, senator PSD, a declarat, pentru News.ro, referitor la initiativa cetateneasca privind declararea autonomiei Tinutului Secuiesc, ca este „o obsesie recurenta” a celor care promoveaza acest tip de autonomie „politica cu fundament etnic”, iar el nu da „niciun fel de sansa de reusita” acestui proiect in Parlament.

Chestionat care este pozitia sa in privinta initiativei cetatenesti care vizeaza declararea autonomiei Tinutului Secuiesc, fostul ministrul de Externe a spus ca este „o obsesie recurenta” a celor care promoveaza acest demers. „Este o obsesie recurenta a celor care promoveaza acest tip de autonomie, pana la urma politica, cu fundament etnic pentru Harghita si Covasna. Eu nu voi folosi denumirea deTinut Secuisc pentru ca suntem in Romania si unitatile administrativ-teritoriale se numesc Harghita si Covasna. Nu este o noutate, au fost incercari de-a lungul anilor, unele cu continut intern, altele si cu conexiuni externe, insa lucrurile sunt foarte clare. Ideea nu este acceptata in niciun document cu valoare juridica obligatorie la nivel european, nici in Consiliul Europei, nici in UE, forme de autonomii politice cu fundament etnic. In niciun caz nu sunt acceptabile nici in Romania, Constitutia Romaniei este foarte clara din punctul asta de vedere”, a subliniat senatorul PSD, conform News.ro.

Titus Corlatean a mai spus ca ar trebui reluata ideea continuarii procesului de descentralizare. „Unde se pune problema, dar de o maniera generala pentru toata Romania, se pune problema continuarii procesului de descentralizare si finalizarea unui proces necesar care a fost stopat acum cativa ani intr-o procedura la Curtea Constitutionala. Ma refer la definirea regiunilor in Romania, dar pe un fundament european cu anumite ratiuni foarte clare de natura economica pentru a permite absorbtie de fonduri europene care sa vizeze finantarea unor proiecte la nivel regional. Acel tip de regionalizare este una administrativa si in niciun caz de natura etnica. Acest proces ar trebui relansat cu o analiza si o expertiza solida din partea tuturor grupurilor parlamentare din Parlamentul Romaniei si ar trebui finalizata pentru ca suntem intr-o intarziere foarte mare”, a afirmat social-democratul.

Fostul ministrul a sustinut ca aceasta initiativa nu va avea „niciun fel de sansa de reusita” in Parlament. „Lucrul asta ar trebui facut, si nu vechile istorii cu continut separatist, acela de a crea insule de natura etnica pe teritoriul Romaniei, chestiune inacceptabila atat din punct de vedere politic, cat si din punct de vedere constitutional. Nu dau niciun fel de sansa de reusita acestui tip de proiect in Parlamentul Romaniei”, a conchis Titus Corlatean.

Initiativa legislativa cetateneasca, sustinuta public de catre Laszlo Tokes, privind declararea autonomiei Tinutului Secuiesc, a fost publicata in Monitorul Oficial, ea urmand sa fie transmisa si catre Parlament, pentru discutare, alaturi de listele cu cel putin 100.000 de semnaturi. Dupa ce vor fi indeplinite formalitatile, iar initiativa este depusa la Parlament, ea va fi transmisa Curtii Constitutionale pentru un aviz. Initiativa legislativa cetateneasca este a doua tentativa de a declara, prin lege, autonomia Tinutului Secuiesc. O lege initiata de parlamentarii UDMR pe aceasta tema a fost respinsa definitiv in anul 2012, dupa 7 ani in care ea a ramas nediscutata in Parlament.

UDMR a lansat un alt proiect privind autonomia Tinutului Secuiesc in 2014, insa acesta nu a fost depus in vreo forma in Parlament. Proiectul initiativei legislative cetatenesti privind autonomia Tinutului Secuiesc prevede ca regiunea va fi condusa de un presedinte, care o va reprezenta in relatia cu statul, iar autoritatile regionale vor prelua atributiile actualelor autoritati locale, inclusiv in domeniul fiscal, putand elabora propriile norme, cu singura conditie de a respecta Constitutia.



Citeste si