7 Februarie 2017

USR va vota impotriva Legii bugetului pe 2017, acuzand prognoze nerealiste si cheltuieli subevaluate de peste 3 miliarde



Uniunea Salvati Romania va vota impotriva proiectului Legii bugetului de stat pe 2017, acuzand ca Executivul promoveaza prognoze nerealiste de crestere economica, ridica deficitul bugetar periculos de mult si subevalueaza cheltuielile, in suma de peste 3 miliarde de lei, inclusiv obligatiile Romaniei fata de UE.

Deputatul Claudiu Nasui a invocat date prezentate inclusiv de Comisia Nationala de Prognoza, care arata ca o crestere economica realista ar fi de 4,3%, in timp ce Guvernul sustine ca aceasta va fi de 5,2%, "exact atat cat avea programat programul PSD si de cat avea PSD nevoie sa faca toate cheltuielile pe care si le-a promis", conform News.ro.

USR acuza si un nivel subevaluat al cheltuielilor bugetare. "Avem o subevaluare masiva a cheltuielilor pentru asistenta sociala, intre 1,4 si 1,5 miliarde, avem cheltuieli cu dobanzile care sunt subevaluate, (...) si avem o subestimare grosolana, de 1,5 miliarde, a contributiei Romaniei la UE. O parte din acea contributie, referitoare la venitul national brut, care este programat sa creasca", afirma deputatul.

Uniunea cere Guvernului sa nu continue acest tip de programare bugetara. "Nici macar tari precum Grecia nu au facut-o in momentele lor de cumpana cele mai mari", spune Nasui. El acuza si un deficit care se apropie periculos de mult de 3%, in conditiile in care economistii avertizeaza ca oricand cresterea economica poate sa se inverseze, dezechilibrand economia.

USR critica si bugetul Apararii, considerand ca nu sunt alocati 2% din PIB inzestrarii, ci MApN ca intreg, o mare parte fiind bani pentru plata pensiilor. Deputatul Claudiu Nasui a afirmat ca este probabil ca la prima rectificare sa fie taiate fonduri de la MApN, pentru ca nu vor putea fi cheltuiti banii, asa cum a fost facuta programarea.

"USR nu va vota acest buget si ne dorim ca actualii guvernanti sa gaseasca intelepciunea necesara, macar echilibrele macroeconomice, care pana acum in Romania au mers bine, sa continue", a conchis el.

Dezbaterile in plenul reunit al Camerei Deputatilor si Senatului pe legea bugetului de stat si bugetului asigurarilor sociale de stat pentru anul 2017 vor incepe, luni, de la ora 13.00, iar votul final ar putea avea loc marti seara. Comisiile reunite de buget-finante au audiat, sambata si duminica, reprezentantii ordonatorilor principali de credite si au aprobat sumele alocate fiecaruia dintre ei.



Citeste si