9 Februarie 2017

CE. subliniaza ca nu tine cont de orientarile politice in situatia din Romania; vrea sa ajute tara sa elimine coruptia



Prim vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat miercuri ca urmareste cu atentie ce se intampla in Parlamentul din Romania si a subliniat ca Executivul UE nu tine de cont de orientarile politice in actuala situatie din tara noastra, ci vrea sa ajute la eliminarea coruptiei endemice.

“Am urmarit indeaproape situatia incepand de saptamana trecuta. Am notat introducerea Ordonantei de Urgenta 14 pentru a aborda Ordonanta de Urgenta 13. Am notat si ca Guvernul nu va continua cu legislatia contestata. Vom continua sa urmarim cu atentie ce se intampla in Parlamentul roman”, a spus oficialul intr-o conferinta de presa organizata dupa o reuniune a Colegiului Comisarilor, conform News.ro.

„Sa fiu la fel de clar in aceasta privinta ca si saptamana trecuta, in Parlamentul European: Comisia nu tine cont de orientarea politica in aceasta privinta. Pentru noi, aceasta nu este o discutie politica, nu tinem partea cuiva in afacerile interne din Romania. Este vorba despre a ajuta Romania sa duca la bun sfarsit aceasta lupta foarte, foarte lunga si dificila pentru a scapa de coruptia institutionalizata”, a adaugat el.

Situatia din Romania s-a aflat si pe agenda de discutii avute la Bruxelles de presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cu ministrul francez de Externe Bernard Cazeneuve. Intr-o conferinta de presa comuna cu seful diplomatiei de la Paris, ce a avut loc marti, liderul Executivului UE a afirmat ca Romania pare sa fie in curs „de a-si reveni”.

Marti, purtatorul de cuvant al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a avertizat ca Romania a inregistrat un regres in ceea ce priveste dovedirea ireversibilitatii reformelor, ceea ce este posibil sa fi afectat sansele de ridicare a Mecanismului de Cooperare si Verificare pana la finalul mandatului actualei Comisii Europene, asa cum a promis anterior presedintele C.E. Jean-Claude Juncker.

De asemenea, presedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, si prim-vicepresedintele CE, Frans Timmermans, au subliniat intr-o declaratie comuna publicata miercuri, ca lupta anticoruptie trebuie sa avanseze, nu sa fie subminata, ei precizand ca urmaresc ”cu foarte mare ingrijorare” evolutiile recente din Romania.



Citeste si