17 Februarie 2017

Grindeanu, inaintea vizitei la Bruxelles: Vreau sa-i asigur pe toti partenerii nostri ca lupta impotriva coruptiei este un obiectiv prioritar al Guvernului



Premierul Sorin Grindeanu declara, inaintea vizitei pe care o va face la Bruxelles joi si vineri, ca vrea sa ii asigure pe toti partenerii Romaniei ca lupta impotriva coruptiei, implicarea si consolidarea rolului nostru in UE sunt obiective prioritare ale Guvernului pe care il conduce.

Biroul de presa al Guvernului anunta ca premierul Sorin Grindeanu va efectua o vizita la Bruxelles in perioada 16-17 februarie. Seful Executivului roman va avea intrevederi cu Jean-Claude Juncker, presedintele Comisiei Europene, cu Donald Tusk, presedintele Consiliului European, cu Frans Timmermans, prim-vicepresedintele Comisiei Europene, si cu Jyrki Katainen, vicepresedinte al Comisiei Europene, responsabil cu ocuparea fortei de munca, cresterea economica, investitii si competitivitate, conform News.ro.

„Vreau sa-i asigur pe toti partenerii nostri din institutiile europene ca lupta impotriva coruptiei, implicarea si consolidarea rolului nostru in UE sunt obiective prioritare ale Guvernului pe care-l conduc, iar demersul de acum se inscrie in linia dialogului activ pe care-l promovam cu toti interlocutorii europeni”, a afirmat prim-ministrul Grindeanu, conform sursei citate.

Din delegatia condusa de premierul Sorin Grindeanu vor face parte si Teodor-Viorel Melescanu, ministrul Afacerilor Externe, si Marius Nica, consilier de stat in aparatul de lucru al prim-ministrului. News.ro a relatat marti ca in programul de vineri al presedintelui Consiliului European si al presedintelui Comisiei Europene apar intalniri cu premierul Sorin Grindeanu.

In 1 februarie, presedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, si prim-vicepresedintele CE, Frans Timmermans, sustineau intr-o declaratie comuna ca lupta anticoruptie trebuie sa avanseze, nu sa fie subminata, ei precizand ca urmaresc ”cu foarte mare ingrijorare” evolutiile recente din Romania.

Premierul Sorin Grindeanu a adresat, pe 1 februarie, o scrisoare catre presedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, si catre prim-vicepresedintelui forului, Frans Timmermans, in care explica ratiunile din spatele OUG privind modificarea Codurilor penale si a proiectului privind gratierea, dand asigurari ca Executivul sustine lupta anticoruptie. Grindeanu si-a aratat atunci disponibilitatea de a merge la Bruxelles pentru a discuta cu liderii UE acest subiect.

Ministrul de Externe, Teodor Melescanu, s-a aflat in 6 februarie la Bruxelles, unde a avut intalniri cu vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, si cu Inaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe al Uniunii Europene, Federica Mogherini, carora le-a spus ca, de fapt, prin OUG 13 a fost incriminat abuzul in serviciu si ca, daca dupa abrogarea acesteia, protestele continua, atunci scopul este inlocuirea de maniera ilegitima si ilegala a unui Guvern care a fost desemnat de Parlament. Melescanu i-a mai spus lui Timmermans ca l-a informat ca premierul Sorin Grindeanu doreste ca prima vizita pe care o va face in strainatate sa fie la Bruxelles si ca s-ar dori ca aceasta sa aiba loc in aceasta luna.



Citeste si