15 Decembrie 2017

Graba la Senat pe legile justitiei: Amendamentele se depun in weekend



Biroul Permanent al Senatului a aprobat, joi, o procedura de urgenta accelerata pentru dezbaterea legilor Justitiei in forul decizional: parlamentarii vor avea termen de depunere a eventualelor amendamente pana luni dimineata la ora 9:00 la legea privind organizarea judiciara si cea privind functionarea CSM, iar comisia speciala trebuie sa elaboreze raportul in maximum 24 de ore, pana marti dimineata la ora 9:00.

Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a spus ca cele doua acte normative - legea 304/2004 privind organizarea judiciara si legea 317/2004 privind functionarea CSM - vor intra in dezbaterea plenului Senatului pana la finalul saptamanii viitoare, daca nu miercuri, atunci joi, potrivit News.ro.

Presedintele Senatului a anuntat si ca intentioneaza sa introduca pe ordinea de zi a plenului de luni legea 303/2004 privind statutul magistratilor.

Plenul Camerei Deputatilor a adoptat in aceasta saptamana cele trei legi ale Justitiei: luni a fost dat votul final pe legea 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, iar miercuri au fost votate legea 304/2004 privind organizarea judiciara si legea 317/2004 privind functionarea CSM.

Senatul este forul decizional in cazul tuturor celor trei acte normative.

Citeste si: Serban Nicolae a pregatit 30 de amendamente la legea privind statutul magistratilor



Citeste si