1 Februarie 2018

Guvernul Dancila schimba, in prima sedinta, o decizie adoptata de Grindeanu in prima Ordonanta emisa



O masura luata de Cabinetul Dancila in prima sedinta de Guvern reverseaza o decizie adoptata prin prima Ordonanta a guvernului Grindeanu, Ministerului pentru Fonduri Europene redevine de sine statator, dupa un an de cand s-a decis trecerea lui in subordinea Ministerului Administratiei. Astfel, Rovana Plumb, desemnata ministru pentru Fonduri Europene, va detine un portofoliu independent. O parte din bani, insa, raman la Ministerul Dezvoltarii.

Totodata, s-au operat o serie de modificari in structura, printre care amintim trecerea Comisiei Nationale de Prognoza de la Ministerul Finantelor Publice la Secretariatul General al Guvernului.

In ceea ce priveste reinfiintarea Ministerului Fondurilor Europene, executivul isi justifica decizia prin “asigurarea unei abordari si practici unitare in gestionarea fondurilor europene, precum si pentru cresterea substantiala a nivelului lor de utilizare”.

In plus, Guvernul sustine ca “aceasta abordare raspunde preocuparii Comisiei Europene privind mentinerea expertizei acumulate in perioada de programare si asigura implementarea programelor 2014-2020”.

Pe de alta parte, insa, programe importante, precum Programului operational regional 2007-2013 si 2014-2020, Programului operational „Dezvoltarea capacitatii administrative” 2007-2013, Programului operational „Capacitate administrativa” 2014-2020, dar si o serie de alte programe.

In schimb, Ministerul Fondurilor Europene va prelua activitatea si personalul Organismului Intermediar pentru Programul Operational Capital Uman de la Ministerul Muncii si Justitiei Sociale.

Totodata, Secretariatul General al Guvernului va prelua de la Ministerul pentru Consultare Publica si Dialog Social structurile si activitatile, cu exceptia celei din domeniul dialogului social, care va fi preluata de Ministerul Muncii si Justitiei Sociale.

Alte modificari mai vizeaza trecerea Administratiei Rezervatiei Biosferei ”Delta Dunarii” din subordinea Secretariatului General al Guvernului in subordinea Ministerului Mediului; trecerea Comisiei Nationale de Prognoza din subordinea Ministerului Finantelor Publice in subordinea Secretariatului General al Guvernului; trecerea Agentiei pentru Agenda Digitala a Romaniei din subordinea Guvernului in subordinea Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale.

“Ministerele nou-infiintate si institutiile care preiau activitati si structuri de la alte ministere preiau si personalul aferent acestora, in conditiile legii. Personalul preluat isi pastreaza drepturile salariale avute la intrarea in vigoare a prezentei ordonante de urgenta”, se arata intr-un comunicat al Guvernului.



Citeste si