12 Februarie 2018

The Economist: Incercari alarmante de a submina democratia Romaniei. O institutie anticoruptie este sub atac.



Putine persoane cred ca Viorica Dancila, prima femeie prim-ministru din istoria Romaniei, va conduce Guvernul de la Bucuresti, scrie prestigioasa publicatie The Economist. Liviu Dragnea, "regele baronilor" dupa cum il descrie sursa mentionata, este cel care ia deciziile, precizand ca exista un singur motiv pentru care nu poate fi numit premier. Site-ul avertizeaza si asupra incercarilor de subminare a justitiei.

Putini cred ca Viorica Dancila va conduce Guvernul. Odata ce a fost aleasa, aceasta a disparut in biroul liderului PSD, Liviu Dragnea, cel care ia deciziile, scrie publicatia The Economist. “Daca doamna Dancila nu vrea sau nu poate sa faca ceea ce vrea Dragnea, aceasta va pierde functia”, noteaza sursa mentionata.

Site-ul scrie ca exista un singur motiv pentru care Dancila este premier: imposibilitatea liderului PSD de a ocupa functia din cauza condamnarii pentru frauda electorala si a dosarelor deschise pentru care ar putea ajunge la puscarie. Acest lucru reprezinta un impediment atata timp cat premierul nu reuseste sa treaca pachetul de modificari ale legii care ar dezincrimina anumite categorii de abuz in serviciu si care, potrivit opozitiei, slabita si divizata, ar duce justitia din Romania sub control politic, avertizeaza The Economist.

Uniunea Europeana a sprijinit crearea de instrumente independente pentru a combate coruptia in Romania, iar unul dintre rezultate il reprezinta DNA. In prezent, propunerile pentru reforma justitiei, inclusiv interzicerea probelor video in cazul proceselor, ar insemna, potrivit fostului ministru Vlad Voiculescu, “sfarsitul DNA asa cum il stim”.

Inainte sa devina liderul PSD, Dragnea era un baron local din Teleorman. Acum este rege al baronilor si trebuie sa ii tina fericiti pe acestia, conchide The Economist.



Citeste si