12 Iunie 2018

Liviu Dragnea nu exclude varianta de a aproba prin OUG modificarile la Codurile Penale



Liviu Dragnea, presedintele Camerei Deputatilor, a declarat ca varianta de a adopta prin ordonanta de urgenta modificarile la noile coduri penale este una pertinenta, avand in vedere ca mai multe legi importante din programul de guvernare au fost intarziate de partidele de opozitie si presedintele Klaus Iohannis prin atacarea in mod recurent la CCR, potrivit Agerpres.

"Macovei (Monica Macovei - n.r.) si Pruna (Raluca Pruna - n.r.). Va referiti la codurile aprobate prin ordonante de urgenta.Este foarte pertinent.O sa ne gandim. Sincer.E de luat in seama, pentru ca chiar astazi ma gandeam, tot ce am aprobat in Parlament, tot ce am aprobat important, vorbim de legile care sustin si fac parte din programul de guvernare, legile care sunt pe zona de justitie si alte legi care sunt dorite si pe care le adoptam, domnule, le-au intarziat, intr-o veselie.Ba ataca Iohannis sau ataca PNL, USR. Vine de la Curte, iar ataca, respinge Curtea, ajunge la Iohannis, ataca iar, cu toate ca stie ca nu mai poate, dar ataca sa treaca timpul si dupa aia probabil ca o sa le intoarca la Parlament, sa zica: domnule, articolul asta il vreau asa si nu invers", a declarat Liviu Dragnea la Antena 3, fiind intrebat de ce PSD nu ia in calcul sa actioneze pe acelasi tipar in privinta schimbarilor referitoare codurile din justitie folosit de Monica Macovei pe vremea cand era ministru al Justitiei.

Presedintele PSD a adaugat ca urmare a acestor atacuri la CCR coalitia majoritara a decis sa adopte Legea achizitiilor publice si Legea privind parteneriatul public-privat prin ordonante de urgenta.

"Asta e motivul pentru care doua legi fundamentale, Legea achizitiilor publice, care transforma anii in luni - da? - anii in care stateam ca prostii toti si ne uitam ca nu putem sa facem nici o investitie si Legea privind parteneriatul public-privat, le-am adoptat prin ordonante de urgenta, guvernul. Am aprobat prin lege Fondul Suveran de Dezvoltare si Investitii. A si anuntat PNL-ul si USR-ul, acum se inghesuie, ataca la Curtea Constitutionala. N-au nici un motiv, doar sa-l intarzie, si ceea ce spuneti dumneavoastra are foarte mare sens si o sa vorbim saptamana asta, o sa vorbesc si cu domnul Tariceanu si cu doamna prim-ministru si cu domnul Toader si sa vedem, sa facem o discutie asezata, pentru ca e clar, pe codurile penale vor ataca, va fi vacanta parlamentara. Noi o sa facem sesiune extraordinara, dar o sa facem, iar ataca, si o sa ne gandim serios, un calendar posibil pe masa", a tinut sa precizeze Dragnea.



Citeste si