23 August 2018

Speranta Cliseru contrazice spusele lui Carmen Dan: NU am fost in Piata Victoriei



Speranta Cliseru, prefectul Capitalei si apropiata a Gabrielei Firea, a spus dupa audierea la Parchetul General ca nu a fost in Piata Victoriei in ziua manifestatiei: „nu am vazut cu ochii mei ce se intampla”. Carmen Dan si reprezentanti ai Jandarmeriei au declarat zilele trecute opusul – ca prefectul a fost in Piata Victoriei in jurul orei 16:00.

Mai mult, Speranta Cliseru, care a fost audiata in calitate de martor timp de doua ore de catre procurorii militari, spune ca „am respectat legea adunarilor publice si acel ordin de interventie respecta in totalitate legislatia in vigoare”.

Pe numele Sperantei Cliseru a fost depusa o plangere penala pentru abuz in serviciu. Cliseru a refuzat sa faca alte precizari privind ordinul prin care jandarmii au intervenit in forta in Piata Victoriei, la protestul din 10 august.

Ea a lasat sa se inteleaga insa ca au fost oameni publici care au incercat sa denigreze institutia prefectului, scrie Digi24.ro.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, spunea ca Speranta Cliseru este cea care a semnat ordinul pentru interventia in forta a jandarmilor, in timpul protestului din 10 august, din Piata Victoriei. Mai mult, in timpul audierilor de ieri din Comisia de aparare din Parlament, Dan spunea ca a aflat despre acest ordin abia dupa interventia jandarmilor si ca in 10 august nu a vorbit cu Prefectul Capitalei.

„In jurul pranzului am ajuns la minister si am primit informari pe tot parcursul zilei. Nu am discutat cu doamna prefect (prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, n.r.) in ziua de 10 august. Am primit informaţia pe fluxul informaţional dupa ce s-a semnat ordinul de restabilire a ordinii publice”, a spus ministrul de Interne.



Citeste si