3 Septembrie 2018

PMP va depune un proiect de lege pentru eliminarea tuturor pensiilor speciale



Partidul Miscarea Populara va depune, luni, la Parlament un proiect de lege privind eliminarea pensiilor speciale, a anuntat liderul formatiunii politice, Eugen Tomac, potrivit Agerpres.

"Am lucrat la un proiect de lege, vara aceasta, extrem de important pe care il vom depune luni in Parlament privind eliminarea tuturor pensiilor speciale. PSD a votat legea prin care parlamentarii devin niste cetateni speciali si au pensie speciala. Vara in sedinta extraordinara s-a votat Codul administrativ prin care o alta categorie de politicieni devine speciala in aceasta tara si prin Codul administrativ se acorda pensii speciale pentru primari. Suntem impotriva tuturor pensiilor speciale", a declarat Eugen Tomac, la Parlament.

In opinia PMP, cetateni care pot beneficia de pensii speciale sunt veteranii de razboi, militarii care au luptat in teatrele de operatiuni si fosti detinuti politici.

"Pe langa campania de strangere de semnaturi pentru revenirea la alegerea primarilor in doua tururi de scrutin vom merge catre romani si le vom cere sprijinul pentru eliminarea tuturor pensiilor speciale", a spus Tomac.



Citeste si