30 Octombrie 2018

Reactie in PSD, dupa ce Viorica Dancila si Paul Stanescu au fost impreuna la moaste



Codrin Stefanescu, secretarul general al PSD, a vorbit in cadrul unei emisiuni despre prezenta premierului Viorica Dancila alaturi de vicepremierul Paul Stanescu la slujba de la Patriarhie, data fiind situatia in care cei doi se situaza in tabere diferite in PSD.

Stefanescu a dorit sa se faca diferentierea intre conflictele din partid si evenimentele sociale, precum cel de sambata.

"Nu s-a decis la partid sa mearga ministrii la biserica. Paul Stanescu, chiar daca a fost intr-o alta tabara in interiorul partidului, este un om credincios si un om de partid si un vicepriministru in guvernul nostru. Nu vad de ce sa criticam prezenta lui aici. Lucrurile care tin de partid, le vom discuta la CEX", a tinut sa precizeze Codrin Stefanescu.

Viorica Dancila, la moaste

Premierul Viorica Dancila a participat sambata la Sfanta Liturghie, oficiata de patriarhul Daniel la Catedrala Patriarhala, de sarbatoarea Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucurestilor, scrie Agerpres.

Viorica Dancila a venit insotita de vicepremierul Paul Stanescu, de ministrul pentru Romanii de Pretutindeni, Natalia Intotero, si de ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb.

Cu aceasta ocazie, Viorica Dancila s-a inchinat la sfintele moaste. ''Este o sarbatoare astazi, deci sa ne bucuram de aceasta sarbatoare cu totii'', a spus sefa Guvernului.

Intrebata cu ce ganduri a venit, ea a raspuns: ''Cu ganduri deschise, sa ma rog pentru binele poporului roman, pentru familie si pentru toti oamenii care au nevoie de ganduri bune''.

La randul sau, Paul Stanescu a declarat ca a venit cu ''gandul la Dumnezeu''. ''Am venit astazi numai la Dumnezeu cu gandul'', a spus el.



Citeste si