12 Noiembrie 2018

Biroul permanent al Senatului va discuta luni solicitarea DNA referitoare la inceperea urmaririi penale in cazul lui Tariceanu



Biroul permanent al Senatului va discuta, luni, solicitarea DNA referitoare la inceperea urmaririi penale in cazul presedintelui Camerei superioare a Parlamentului, Calin Popescu-Tariceanu, acuzat de luare de mita, a confirmat social-democratul Claudiu Manda.

Biroul permanent va inainta apoi cererea Comisiei juridice in vederea formularii unui punct de vedere, care va fi transmis plenului, cel in masura sa incuviinteze sau nu solicitarea, conform Agerpres.ro.

Directia Nationala Anticoruptie sustine ca presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, ar fi primit indirect, in perioada 2007 - 2008, pe vremea cand era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firma austriaca.

Tariceanu a declarat miercuri ca Guvernul nu a efectuat nicio plata in contul licentelor Microsoft in timpul mandatului sau de premier, precizand ca nu a primit nicio comunicare oficiala referitoare la inceperea urmaririi penale intr-un dosar al DNA care sa il vizeze.

Senatorul PSD Claudiu Manda a explicat joi ca preluare cu o zi in urma solicitarea DNA de avizare a urmaririi penale pentru Calin Popescu-Tariceanu, in calitate de vicepresedinte al Senatului. El preciza ca dosarul de la DNA are 73 de volume, fiecare cuprinzand intre 190 si 300 de pagini.



Citeste si