13 Decembrie 2018

PSD-ALDE ramane fara majoritate in Camera si amana votul la legea pensiilor



Proiectul legii pensiilor nu va intra, miercuri, in dezbaterea plenului Camerei Deputatilor, asa cum a anuntat cu o zi inainte presedintele Comisiei de munca a Camerei Adrian Solomon. Printre parlamentari sunt voci care sustin ca PSD nu ar fi reusit sa stranga suficiente voturi pentru a trece aceasta lege. Ulterior, Calin Popescu Tariceanu a declarat ca „nu e o problema” de majoritate ci o problema „de prezentare”.

Update 12:10. Liderul ALDE, Calin Popescu Tariceanu, a fost intrebat de jurnalisti despre amanarea votului la legea pensiilor.

„Nu pot sa va spun. Eu inca sunt la Senat. Nu am discutat cu colegii mei. Azi eram la conferinta cu colegii din Serbia si Bulgaria”, a spus Tariceanu, scrie Digi24.

Intrebat ce se intampla, totusi, cu majoritatea, el a raspuns ca „functioneaza in regula, functioneaza foarte bine”. „Nu cred ca e o problema. E o problema de prezentare, nu de majoritate”, a adaugat liderul ALDE.

Tariceanu a mai spus ca, daca cei de la UDMR au critici cu privire la aceasta lege, atunci „suntem dispusi sa le ascultam”.

El a evitat sa raspunda daca legea pensiilor va fi adoptata in aceasta sesiune parlamentara. „Nu ii intrebati pe colegii de la Camera?”, le-a spus jurnalistilor.

Proiectul de lege nu s-a aflat pe ordinea de zi a plenului, iar motivul este, potrivit surselor citate, faptul ca nu toti liderii de grup au fost de acord cu dezbaterea si votarea lui miercuri, scrie Agerpres.

Comisia pentru munca a Camerei Deputatilor a aprobat, marti, proiectul legii sistemului unitar de pensii, presedintele comisiei, Adrian Solomon, anuntand ca proiectul urmeaza sa intre in sedinta de miercuri a plenului Camerei Deputatilor.

S-au inregistrat 14 voturi pentru, 5 impotriva si o abtinere.

Comisia a acceptat in majoritate amendamente ale PSD, fiind respinse, in cea mai mare parte, propunerile Opozitiei.

Conform unui amendament adoptat, pensionarii cu stagiu de cotizare de pana in 10 ani pot opta intre pensia calculata potrivit prevederilor legii si indemnizatia sociala, cei care au un stagiu de cotizare intre 10 si 15 ani - pensia minima se stabileste in procent de 40% din din salariul minim brut pe tara, la care se adauga cate 1% din salariul minim brut pe tara garantat in plata, pentru fiecare an de stagiu de cotizare realizat intre 11 ani si 14 ani inclusiv.



Citeste si