9 Aprilie 2019

Procurorul general, Augustin Lazar, a anuntat luni ca Parchetul Militar a trimis in judecata dosarul Revolutiei din 1989



Intr-o declaratie de presa la sediul Ministerului Public, Lazar a spus ca dosarul Revolutiei a fost una dintre cauzele asumate in proiectul sau managerial cu care a castigat concursul pentru numirea in functie, conform G4Media.

Cele mai relevante declaratii ale lui Augustin Lazar:

Oameni de cultura, politicieni, cercetatori au exprimat de-a lungul timpului diverse teorii in legatura cu momentul decembrie 1989.

Azi juristii incheie aceasta provocare, prezentand adevarul judiciar, ca parte a unei investigatii complexe, care a pornit de la ideea ca responsabilitatea pentru victimele revolutiei nu este institutionala, ci este directa, individuala.

Dosarul cauzei cuprinde 3330 de volume, dintre care 2030 de volume au fost instrumentate dupa 13 iunie 2016. Sunt niste cifre ilustrative pentru volumul impresionant de munca.

Pentru intocmirea rechizitoriului au fost administrate probe obtinute dupa iunie 2016, data la care s-a confirmat redeschiderea urmaririi penale.

Datoram solutionarea acestui dosar istoric unei echipe de procurori militari, din elita Ministerului Public.

In arhivele unor institutii se aflau probele concludente

Adresez multumiri: MApN – pentru identificarea mai multor documente militare de arhiva, Senat – pentru declasificarea stenogramelor comisiei pentru cercetarea eveniemntelor din 89, CNSAS – pentru informatiile puse la dispozitie, SRI – pentru identificarea, declasificarea multor documente militare de arhiva, MAI si STS – pentru sprijinul logistic oferit.

Informatii despre rechizitoriu veti primi printr-un comunicat.

Prezint scuzele institutionale ale Ministerului Public pentru faptul ca aceasta ancheta a durat 30 de ani.

Solutia emisa e o dovada de respect pentru memoria eroilor din decembrie 1989.



Citeste si