19 Mai 2019

Dacian Ciolos: Televiziunea publica a derapat, de aceasta data, grav in bratele PSD si ale lui Liviu Dragnea



Liderul PLUS, fostul premier Dacian Ciolos, a anuntat ca va face o noua plangere la Consiliul National al Audiovizualului privind emisiunea "Viata Satului" de la TVR, in care a fost prezent pentru a doua oara presedintele PSD, Liviu Dragnea, potrivit Agerpres.

"Liviu Dragnea, in calitate de presedinte PSD, a folosit astazi pentru a doua oara in ultimele saptamani emisiunea "Viata Satului" de la TVR pentru a-si face campanie electorala mascata din bani publici. Campania cu noi promisiuni de propaganda PSD pentru agricultori a fost difuzata pe un spatiu de emisie folosit ilegal - pentru ca "Viata Satului" nu este o emisiune de dezbateri si promovare electorala. Dupa prima emisiune, am facut plangere la CNA, insa iata ca Liviu Dragnea e deja recidivist si vom mai face una, pentru ca imi amintesc cum TVR foloseste un dublu standard", a scris Dacian Ciolos, duminica, pe Facebook.

El reaminteste ca "in campania electorala din 2016, TVR a oprit de la difuzare o emisiune "Viata Satului"" la care el a participat in calitate de prim-ministru independent "motivand cu 'evitarea oricaror interpretari in campania electorala'", desi el nu era competitor electoral. "Din pacate, televiziunea publica a derapat, de aceasta data, grav in bratele PSD si ale lui Liviu Dragnea", a mai scris Dacian Ciolos.



Citeste si