26 Mai 2019

Klaus Iohannis si Dacian Ciolos solicita prelungirea programului de vot pana la ora 23:00 astfel incat sa voteze toti romanii



Klaus Iohannis si Dacian Ciolos au solicitat autoritatilor prelungirea programului de vot in aceasta seara, astfel incat, toti romanii sa poata vota duminica, deoarece la mai multe sectii ar exista cozi.

"Dragi romani, oriunde ati vota, in orice oras al lumii sau in orice sat din Romania, nimeni nu va poate bloca dreptul la vot! Va rog, nu va pierdeti rabdarea, nu renuntati la votul dumneavoastra din cauza unui guvern incompetent, care va obliga sa stati la cozi uriase pentru a va exercita un drept constitutional. Va multumesc pentru ca vreti sa faceti o Romanie mai buna! Solicit autoritatilor responsabile cu organizarea scrutinului electoral sa gaseasca de urgenta solutiile astfel incat toti romanii sa poata vota astazi!", precizeaza, duminica, Klaus Iohannis, pe Facebook.

"Observam ca cetatenii romani sunt mobilizati la vot in mod pozitiv, surprinzator, si e foarte important pentru noi sa le asiguram conditiile ca ei sa voteze. Lucrul acesta se intampla atat in tara, cat si in diaspora. Date fiind situatiile pe care le intalnim la mai multe sectii de vot, Alianta 2020 USR PLUS cere Guvernului sa se reuneasca de urgenta pentru a lua toate masurile necesare in vederea extinderii programului de vot, in loc de ora 21 pana la ora 23. In mod clar, acest lucru este necesar la mai multe sectii de vot, pentru ca avem deja situatii, cozi masive unde oamenii care se pun in momentul de fata la cozi cu siguranta nu o sa mai poata sa voteze pana la ora 21", a afirmat si Dacia Ciolos, intr-o declaratie transmisa pe Facebook.

De asemenea, el a solicitat BEC sa interpreteze prevederile legale privind spatiul in care trebuie sa se afle alegatorii la ora in care se inchide sectia de vot. "Sa fie interpretat acest spatiu al sectiei de vot, nu biroul, nu sala in care se voteaza, ci incinta sectiei de vot. Mai concret, cei care vor intra in incinta cladirii in care exista sectia de vot la momentul in care se inchide sectia de vot si expira ora de vot sa fie acceptati si sa poata sa voteze", a explicat Dacian Ciolos.

Liderul PLUS a cerut si suplimentarea buletinelor de vot in sectiile in care acest lucru e necesar. "Am primit mai multe semnale de la mai multe sectii de vot ca sunt astfel de situatii unde nu mai exista suficiente buletine de vot si exista riscul suspendarii votului din cauza absentei buletinelor de vot", a adaugat Dacian Ciolos.



Citeste si