29 Mai 2019

Arme fara vreun curs de instruire pentru demnitari si magistrati. Senatul a modificat legea



Senatul a adoptat, miercuri, o propunere legislativa care prevede ca demnitarii, magistratii, militarii si politistii pot achizitiona autorizatie de port-arma, fara absolvirea unui curs de instruire teoretica si practica in acest sens, noteaza Digi24.ro.

In raportul Comisiei pentru aparare se arata ca legea privind regimul armelor si munitiilor a fost modificata astfel incat demnitarii, magistratii, diplomatii, militarii si politistii vor fi exceptati de la „absolvirea unui curs de instruire teoretica si practica organizat de o persoana juridica autorizata in vederea obtinerii autorizatiei de procurare a armelor letale”.

Legea se aplica pentru categoriile mentionate „pe perioada cat sunt in activitate si dupa incetarea activitatii, pensionare, trecere in rezerva sau retragere”.

Propunerea legislativa privind a fost adoptata in plenul Senatului cu 42 de voturi „pentru”, 15 voturi „impotriva” si patru abtineri .

Propunerea legislativa a fost adoptata de Senat, ca prima Camera sesizata, Camera Deputatilor fiind decizionala.



Citeste si