18 Iunie 2019

Cei doi judecatori propusi de PSD la CCR au depus juramantul



Gheorghe Stan, fost sef al controversatei Sectii de Investigare a Infractiunilor din Justitie, si Cristian Deliorga, fost judecator la Curtea de Apel Constanta, au depus juramantul, marti, la Palatul Cotroceni ca judecatori ai Curtii Constitutionale.

Procurorul sef al Sectiei pentru anchetarea magistratilor, Gheorghe Stan, a fost eliberat din functie, prin decret semnat de seful statului, si preia mandatul de judecator al Curtii Constitutionale, pentru un mandat de noua ani. Gheorghe Stan a fost numit la CCR de catre Camera Deputatilor, la propunerea PSD.

Joi, Iohannis a semnat decretul pentru eliberarea din functia de judecator la Curtea de Apel Constanta a lui Cristian Deliorga, prin pensionare, începand cu 14 iunie.

In 7 mai, Gheorghe Stan a fost numit de Camera Deputatilor - la propunerea PSD - în functia de judecator la Curtea Constitutionala, pentru un mandat de 9 ani. Procurorul Gheorghe Stan a condus, alaturi de adjuncta sa, Adina Florea, Secţia speciala pentru investigarea magistraţilor, iar anterior a fost procuror-adjunct al Inspecţiei Judiciare.

Tot în 7 mai, Senatul a votat pentru numirea fostului vicepreşedinte al CSM Cristian Deliorga in funcţia de judecator al CCR, propus tot de PSD. El o înlocuieste pe Simona-Maya Teodoroiu la Curtea Constitutionala, al carei mandat expira tot pe 15 iunie.



Citeste si