24 Iunie 2019

Erdogan se clatina. Proteste masive in Cehia. Dragnea la inchisoare



Ekrem Imamoglu, candidat din partea Partidului Republican al Poporului, a obtinut 53,6% din voturi la alegerile municipale desfasurate la Istanbul, iar fostul premier Binali Yildirim, sustinut de presedintele Erdogan, 45,4%. Erdogan arata ca nu este invincibil, intr-o tara pe care aproape a luat-o “pe persoana fizica”.

Rezultatele preliminare au fost anuntate dupa numararea a 94,5% din voturi. La scurt timp dupa anunt, Yildirim si-a recunoscut infrangerea, transmite DPA.

Ekrem Imamoglu a fost asaltat de o multime de sustinatori dupa anuntarea rezultatelor partiale.

10.5 milioane de locuitori ai Istanbulului cu drept de vot au fost rechemati, duminica, la urne pentru a-si alege primarul dupa anularea scrutinului castigat surprinzator de un oponent al presedintelui turc Recep Erdogan.

La alegerile locale din 31 martie, Ekrem Imamoglu a castigat cu o diferenta mica de voturi in fata lui Binali Yildirim, fost premier si apropiat al lui Erdogan. Rezultatul a fost, insa, anulat dupa ce Partidul Justitiei si Dezvoltarii, islamo-conservator, de guvernamant, a inaintat mai multe contestatii.

Opozitia a denuntat un “puci impotriva urnelor” si considera acest nou scrutin o “batalie pentru democratie”.

Mult mai important decat un scrutin municipal obisnuit, votul din Istanbul are valoare de test pentru popularitatea presedintelui Erdogan si partidul sau, intr-un moment cand Turcia are serioase dificultati economice.

In paralel, sute de mii de oameni au protestat la Praga impotriva premierului tarii, acuzat de coruptie si furt. Au fost cele mai mari demonstratii din Cehia de la caderea comunismului.

In Romania, in ultimii doi ani si jumatate, proteste de strada au zguduit marile orase, indreptate impotriva lui Dragnea si impotriva Partidului Social Democrat, catalogat de opozitie si nu numai ca urmasi ai Partidului Comunist.

In alte tari din regiune, inclusiv Polonia sau chiar Albania, au fost de asemenea miscari masive de strada. Toate au un numitor comun – lupta impotriva coruptiei, a politicienilor populisti, a celor care au promis si nu au dus la indeplinire cele spuse.



Citeste si