4 Iulie 2019

Discutii aprinse: Robert Negoita si Serban Nicolae, sanctionati de PSD



Robert Negoita va fi suspendat din PSD pentru sase luni, iar Serban Nicolae nu va mai fi liderul senatorilor social-democrati.

Deciziile au fost luate miercuri seara, in sedinta informala a Comitetului Executiv, care a avut loc la Vila Lac, sub comanda Vioricai Dancila, au declarat pentru Stirile PRO TV surse din partid.

Propunerea de suspendare a lui Robert Negoita a venit din partea primarului Sectorului 6, Gabriel Mutu, iar toti cei prezenti s-au pronuntat in favoarea ei, fiind doar 2 abtineri.

In ceea ce priveste schimbarea lui Serban Nicolae, au fost 2 abtineri si 6 voturi impotriva.

Robert Negoita a criticat in mai multe randuri premierul si Guvernul, acuzand ca administratiile locale au probleme financiare din cauza Executivului.

Serban Nicolae a anuntat ca senatorii social-democrati nu-l vor vota pe Mugur Isarescu ca guvernator BNR, desi premierul anuntase anterior ca PSD si ALDE au decis in coalitie sa il sustina pe Isarescu. Locul acestuia ar urma sa fie luat, din septembrie, odata cu inceperea noii sesiuni parlamentare, de senatorul Liviu Lucian Mazilu, scrie Agerpres.

Discutii aprinse in sedinta

Conform surselor, Viorica Dancila i-a reprosat lui Serban Nicolae atitudinea fata de revizuirea Constitutiei si fata de numirile din fruntea BNR.

Dancila fusese invitata la discuţiile grupurilor parlamentare ale PSD pe tema susţinerii lui Mugur Isarescu, insa aceasta nu ajuns. Ulterior ea a spus ca nu a fost anunţata de o intalnire miercuri cu senatorii la Parlament, pentru a discuta despre susţinerea lui Mugur Isarescu ca guvernator al BNR. Premierul a precizat ca a fost o inadvertenţa şi ca nu vrea sa acuze pe nimeni.

Serban Nicolae nu ar fi protestat si a plecat din sedinta.

Ministri evaluati

De asemenea, social democratii au anuntat ca in 2 saptamani toti ministri o sa fie evaluati, urmand sa se anunte cine va fi remaniat.



Citeste si