28 Septembrie 2019

BEC a stabilit ordinea candidatilor la alegerile prezidentiale pe buletinele de vot



Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit, sambata, ordinea candidatilor pe buletinele de vot pentru alegerile prezidentiale. Aceasta a fost stabilita prin tragere la sorti.

Potrivit BEC, ordinea pe buletinele de vot este urmatoarea: Klaus Iohannis - Partidul National Liberal, Theodor Paleologu - Partidul Miscarea Populara, Dan Barna - Alianta USR-PLUS, Kelemen Hunor - Uniunea Democrata Maghiara din Romania, Viorica Dancila - Partidul Social Democrat, Catalin Ivan - Alternativa pentru Demnitate Nationala, Ninel Peia - Partidul Neamul Romanesc, Sebastian-Constantin Popescu - Partidul Noua Romanie, John-Ion Banu - Partidul Natiunea Romana, Mircea Diaconu - Alianta UN OM, Bogdan Marian-Stanoevici - independent, Ramona-Ioana Bruynseels - Partidul Puterii Umaniste, Viorel Catarama - Dreapta Liberala, Alexandru Cumpanasu - independent, potrivit Agerpres.

Ordinea candidatilor a fost stabilita prin tragere la sorti. BEC a constatat, vineri, ramanerea definitiva a celor 14 candidaturi la scrutinul din noiembrie si a semnelor electorale depuse de partidele politice, aliantele electorale, organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale si candidatii independenti.



Citeste si