12 Octombrie 2019

Klaus Iohannis, mesaj in prima zi de campanie oficiala: Prezenta la vot este esentiala pentru o Romanie fara PSD



Presedintele Klaus Iohannis afirma, intr-un mesaj transmis pe Facebook, ca adevarata schimbare in Romania vine prin votul tuturor romanilor care cred in "democratie, libertate, stat de drept, valori pro-europene, modernizare si normalitate" si ca "prezenta la vot in numar mare este esentiala pentru a avea, pentru prima data in ultimii 30 de ani, o Romanie fara PSD", noteaza Agerpres.

"Miza alegerilor prezidentiale este foarte mare - prezenta la vot in numar mare este esentiala pentru a avea, pentru prima data in ultimii 30 de ani, o Romanie fara PSD. Acest lucru ar insemna o victorie pentru normalizarea unei societati care vrea o schimbare, vrea un nou inceput, vrea o Romanie normala si corecta", a scris seful statului, care candideaza pentru un nou mandat.

El mai afirma ca, in calitatea de sef al statului, a folosit toate instrumentele democratice si constitutionale "pentru a bloca PSD".

"Prin interventiile mele, prin implicarea voastra continua si prin votul dat pe 26 mai am reusit sa mentinem Romania pe drumul sau pro-european si democratic. Am facut impreuna primul pas al unei schimbari care trebuie sa continue. Doar prin participare majora la vot putem sa ajungem intr-o noua etapa - in care sa construim o majoritate noua, pro-europeana, care sa aduca prosperitate autentica oamenilor si cu care sa relansam Romania, cu o buna guvernare si cu o resetare a statului in ansamblu. Impreuna pentru Romania normala!", a mai transmis Klaus Iohannis.



Citeste si